Grigore: Faptul că oraşul se spală la lighean trebuie decontat. E vina lui Nichita

Vinovatul nr. 1 în opinia lui Nichita că în Iaşi s-a oprit apa caldă iese la rampă. Viceprimarul Gabriel Grigore explică într-un interviu pentru jurnalvirtual.ro că la CET se decontează incompetenţa, că primarul ştie doar să dea vina pe alţii şi că nu va pleca din funcţie. „Dacă aş face-o, nu s-ar mai afla nimic din primărie. S-ar aşterne o linişte de mormânt”, spune Grigore.

jurnalvirtual.ro: De ce s-a ajuns aici? Un oraş întreg suferă, pentru că nu are apă caldă…

Gabriel Grigore: La CET se decontează ani intregi de incompetenţă şi rea voinţă. Anul trecut CET era în situaţia de azi. Nu primeau gaz, înţelegerea cu furnizorul s-a încheiat pe o perioada scurtă cu nişte clauze dure, apoi s-au îmblânzit clauzele şi s-a făcut o reeşalonare pe doi ani de zile. Romgaz a acceptat condiţii lejere, cu condiţia ca CET să plătească facturile curente la timp. Au spus «plăteşte măcar ce consumi». Consumul de gaz scădea, că venea iarna, condiţiile Romgaz erau bune.

Şi atunci de ce nu s-a respectat graficul de reeşalonare? Unde s-a greşit?

Trebuia explicat oamenilor de ce e bine sa plăteasca factura. CET e ca o firmă, aşa trebuia privit, nu ca un prestator de servicii. Nu mă aşez în faţa spitalului şi spun fă-mă bine. Aşa cum RAJAC închide robinetul la o lună de neplată, nu văd de ce nu face asta şi CET. Şi la telefonie sau curent te obligă sa plăteşti ce consumi. E sănătos şi pentru economie. Dar nimeni nu s-a dus la uşa locatarului. Sunt datorii imense ale unor asociaţii. S-au adunat ani de zile de neplată. Nu s-a dus nimeni la uşă. Sunt oameni cu 200 milioane restanţe. CET a preferat să discute cu asociaţiile, să nu deranjeze, să nu ciocănească la uşă. I-a dat în judecată, dar nu s-a preocupat să aduca banii in vistierie. Anul trecut au mobilizat nişte echipe, au crescut încasările, apoi nu s-au mai dus. Toate lucrurile astea sper să nu fie făcute intenţionat. Adică sper să fie vorba doar de incompetenţă, altfel ne vom trezi in iarnă şi fără căldură. Mai nou, ei au decis să facă procesare, nu să ia cărbune. Nu poţi pune oraşul în pericol.

Care ar fi scenariul dacă aşa cum spuneţi, totul e intenţionat?

Scenariul este de a aduce CET-ul în iarnă într-o situaţie delicată şi apoi să spuna «dom’le nu avem căldură, e greu». Atunci va veni un mare investitor strategic, care va spune bine îl luăm, dar cu niste condiţii.

De unde să răsară acest investitor, din spaţiul ex-sovietic?

Posibil…, dar nu poţi împinge oraşul într-o direcţie de acest gen.

S-au tot vânturat planuri la CET, ba chiar s-au băgat şi bani frumoşi acolo, dar rezultatele nu se văd…

S-au băgat bani în investiţii pentru mediu, dar riscăm să ne trezim cu un CET atât de prietenos cu mediul, încât să constatăm că nu mai merge deloc. Adică băgăm zeci de milioane de euro, dar ne trezim că nu mai funcţionează. Era necesar sa se faca distribuţia pe orizontală, trebuia făcut de câţiva ani acest lucru. Să presupunem că dintr-un bloc întreg nu plătea x, y şi z şi se acumulau nişte datorii. Dar nu întrerupi agentul termic la toţi. Nu penalizezi un bloc întreg, nu e normal.

„Nu e cazul sa desfiintam CET-ul”

O altă variantă vehiculată din zona PNL e desfiinţarea CET. E asta o soluţie?

Nu e de dorit desfiinţarea CET. Ai nevoie de energie electrică, de abur tehnologic. Pentru că eu sper ca în timp sa nu rămână Iasul aşa cum e acuma. Este dator şi se vrea şi mai dator, cu o infrastructură învechită şi cu reparaţii făcute ca vai de capul lor. E un alt aspect, cel privind modul cum s-au cheltuit banii din creditul anterior. Iaşul trăieşte exclusiv din banii studenţilor. Avem un Siemens care dă 600 de slujbe, mai sunt câţiva investitori privaţi, dar mulţi au migrat. Zona industrială e liberă de orice activitate economică. Am ajuns să dăm sedii de fabrici la diverse instituţii ale statului, precum OCPI, în contul datoriilor de acolo. Am avut doar afaceri pe imobiliare. Dar când s-a prăbuşit sectorul ne-am dus la vale cu totul ca oraş.

Primarul Nichita arată cu degetul spre guvern pentru criza cu apa caldă. Şi astăzi a criticat dur, spunând că totul e un joc politic, că Iaşul e oprimat.

El dă vina pe oricine altcineva, dar nu vede propria incompetenţă. S-a tot vorbit de parteneriatul public-privat la CET. Cine i-a impiedicat să facă asta? Au şi un director nou de marketing acolo. Se vede ca toţi peneliştii au tendinţa de a deveni directori la stat. Mugur Cozmanciuc e la CET, Marius Bodea e la Tehnopolis. Acuşi schimbă şi la Citadin. Măcar să-şi asume PNL şi PSD înţelegerea în Consiliul Local. La toate împrumuturile de până acum, PNL a procedat la fel. Indiferent cum votam noi, majoritatea PSD-PNL se impunea.

„Parteneriatul public-privat e unica solutie la CET”

Domnule viceprimar, suntem în plină vară. Mai facem câte un duş rece, mai cărăm o oală, dar care e totuşi soluţia la CET?

Anul trecut pe vremea asta, când mai colaboram cu Nichita, ii spuneam uitaţi-vă la Unicom. Mă duceam şi îi ziceam că Unicom a câştigat primul termen. Nichita tot îmi spunea nu şi nu, iar în final s-a votat împrumutul. Parteneriatul public-privat e soluţia.

Dar cât durează până să se facă?

Mai devreme de 2 ani in nici un caz.

Şi ce facem până atunci?

Aveam două opţiuni. Una a investiţiei primăriei. La CET 1 sunt pierderile mari. La CET 2 nu sunt probleme. Profitul de acolo se iroseşte pe CET1. A doua opţiune e parteneriatul. E mult mai avantajoasă, pentru că eu, primărie nu pun nici un leu, beneficiez de un serviciu mult mai bun şi în plus, peste 7 ani instalaţia îmi revine mie gratis. Eu am asigurat un loc şi legarea la utilităţi. Îi creez premise să vândă marfa, adică energia electrica. CET este cum se spune, pe piata de a doua zi, normal că interesul e să vânda cât mai mult curent.

Nichita vă cere demisia, motivând că îi puneţi beţe în roate.

Dacă eu cer ca banii să fie cheltuiţi transparent, să se aplice criterii de performanţă, să grăbim anumite lucruri, asta înseamnă că-l încurc? El îmi spune că habar nu am. Dacă acum ce vedem afară este ceea ce ştie el, prefer să rămân neştiutor. De un an şi 3 luni de când sunt în funcţie, m-a chemat o singură dată la o şedinţă cu directorii. Apoi a început să facă şedinţe cu directorii fără să mă mai anunţe. El îmi reproşează că nu fac echipă. Păi nu pot. Dacă prezintă proiecte cu 24 de ore înainte de şedinţele de CL nu am cum să fac echipă. Nu are cum să-mi reproşeze că nu fac echipă, atât timp cât nici măcar nu se poate comunica.

„Daca vine un viceprimar PNL sau PSD, in primarie se asterne linistea”

Şi în partid există opinii că sunteţi obiect de decor şi că ar trebui să vă retrageţi din funcţie.

Nu stau de decor. Am avut luări de poziţie o mulţime. Dacă nu eram aici, nu se aflau prea multe din interior. Nu se ştia nici ca s-a decis să nu se mai ia cărbune si nici de contractul de mentenanţă cu calculatoarele făcut de o firma de la Bucureşti. Nu am fi aflat o mulţime de lucruri. Mi-am făcut şi o listă cu lucrurile asupra cărora am atras atenţia. Cu ce am greşit? Că nu-s de acord cu noul împrumut după ce am îndatorat Iasul pe 4 mandate? Ei tot spun facem-facem. Dar a trecut un an şi ceva şi nu se face nimic, cel puţin la CET, unde parteneriatul trenează. Nu ţine de Grigore, ci exclusiv de Nichita. S-a dus şi Nicuşor Păduraru la el. Primarul a spus apoi că Nicuşor are nu ştiu ce interes material, deşi investitorul la CET venise întâi la Prefectură, pe vremea când Nicuşor era prefect. Nu poţi ţine oraşul în loc, apoi să spui că nu ai nici o vină. Trebuie decontat, faptul că Iaşul se spală la lighean e una din urmările activităţii lui Nichita.

Pe final o intrebare banala: când vine apa caldă?

Când se va da drumul la gaz. Adica atunci când CET va înţelege că în momentul în care semnezi, e vorba de un angajament al lui şi al oraşului. Am adrese trimise la CET, dar nici un răspuns. Le cer documente. Mi se spune ba că e plecat Dorin Ivana, ba că biroul nu e deschis, ba că domnul Costică Neculai nu e acolo. Le tot trimit hârtii, dar ei nu au liber de la cabinetul nr. 1. Mi-a spus-o clar Nichita. Când i-am cerut demisia lui Ivana, ulterior, primarul mi-a replicat «eu i-am spus să nu-ţi mai dea nici o informaţie». Dacă în locul meu vine un viceprimar PSD sau PNL se va aşterne o tăcere de mormânt peste ceea ce se petrece aici.

Administratie

Comentarii

3 comentarii to “Grigore: Faptul că oraşul se spală la lighean trebuie decontat. E vina lui Nichita”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)