Nichita prins în ofsaid în chestiunea deblocării crizei apei calde
Romgaz acceptă o nouă păsuire a CET-ului. Se va întocmi un nou grafic de reeşalonare, iar apa caldă va reveni la robinete cât de curând. Gazul a fost reluat chiar de la ora 19, iar joi dimineaţă ieşenii vor avea apă caldă, dupa 17 zile in care au tot carat oalele pe traseul bucatarie-baie.
Cine a câştigat politic şi cine a pierdut? Nichita iese şifonat din afacere. A solicitat sprijinul PDL, l-a primit, dar nu se aştepta la un răspuns atât de rapid al democrat-liberalilor.
Cu siguranţă, dacă nu ar fi existat semnalul politic, CET ar fi stat mult şi bine cu ochii-n soare.
În schimb, Nichita a acuzat comportamentul jegos al prefectului, dar şi ţipetele deputatului Nicuţor Păduraru.
Interesant, viceprimarul Gabriel Grigore s-a deplasat azi la Bucureşti la ministerul Economiei pe banii săi, fără ca Nichita să semneze ordinul de deplasare.
PDL şi-a schimbat strategia la nivel local, devenind mult mai ofensiv, în timp ce primarul Nichita începe să lovească cu gloanţe oarbe. Să vedem dacă e doar începutul unei regrupări pedeliste sau o răbufnire de moment. Amintim că o lungă perioadă de timp, şefii PSD şi PDL Gheorghe Nichita şi Dan Cârlan au fost acuzaţi de cârdăşie, lucru abil speculat şi de PNL, care şi-a putut astfel masca propriile înţelegeri cu administraţia Nichita.

Nichita mereu e prins in ofsaid. doar la imprumuturi e varf de atac…
@ codrin, ai mai uitat ceva. si la fotbal e mare specialist.
dupa ce a retrogradat poli a spus ca nu el e vinovat ca echipa are actionari. acum el decide cdaca vine sau nu sichitiu la echipa.Pai bine domn’ presedinte de onoare da parca echipa are actionari si ei decide ce se intampla acolo.mama ei de treaba…incaodata ai fost prins in offside
nichita e un plavan care isi bate joc de ieseni si vede numai malai de scos pe spinarea noastra. asa vad si cunoscutii lui pupincuristi
hehe, tot Nichita e cel mai bun. cine altul?
PNL de ce sa-si faca probleme, florine? doar mugur cozmanciuc sa nu crezi ca are vreo mutsrare de constiinta ca s-a dus la cet. sau marius bodea. cu atat mai putin fene, prietenul lui gigi
Mai nea Ghetau , da matale esti portocaliu si-n cerul gurii nu alta ! Auzi la el , Nichita ar fi iesit sifonat pentru ca a cerut ajutor PDL -ului si culmea astia chiar s-au miscat repede ???!!! Mare podoaba mai esti ma Ghetau . Pai consilierii , viceprimarul , prefectul porno si parlamentarii pdl nu trebuiau sa astepte rugamintile primarului , ei trebuiau sa aiba initiativa si sa rezolve singuri problema nu sa il lase pe Nichita singur in speranta ca isi va rupe gatul . Nichita le-a dat ceata , a slolicitat la Videanu banii cuveniti , a facut demersuri la Romgaz in urma carora acestia au venit la negocieri . De ce nu au reusit sa faca asta amicii dumitale pdl-isti ? Da Tomaseschi are un comportament superjegos , la el nu te poti astepta decat la carotari si dansuri la pielea goala pe mese prin cluburile de noapte !!! iar Paduraru e o mare dezamagire , are numai si numai impresii pe el , ia morga aia de comisar comunist si se da mare patriot , justitiar etc , vai de capul lui …. Tu ma Ghetau faci parte din liota de jurnalisti pupincuristi ( gen teposul ala de la B1 Tv Radu Moraru ) pdl-isti si basasti . Oricum vremea voastra e pe sfarsite , o sa plangeti in pumni cat de curand ! Cu desconsiderare Mitica …
florine, nu-l baga in seama pe mitica, ca nu stie sarmanu ce spune. a primit directiva de la partid si asta face. baietii sunt ofticati de mama focului.
pedelistii s-au dus rau la vale, dar in cazul asta s-au miscat bine. vede toata lumea asta, doar mitica e orb.
pana la urma de ce nichita a tacut 2 saptamani cand presa urla ca s-a taiat gazul si ca revizia e doar praf in ochi. el de ce n-a facut nimic/ in definitiv, cine e primarul Iasului dragaMitica? la revedere si pupa-l pe gigi din partea noastra. Daca tot spui a rezolvat problema apei calde. halal primar are iasul!!!
mai nea caisa, mitica sau cum iti mai spune de ce nu iti faci tu blog si sa palavragesti cat vrei acolo. nu va mai ajung laudele din gazetele fidele primarului, ai? cand cineva spune adevarul sariti ca trantorii sa aparati chipurile regina. ati golit stupul, nehalitilor ce sunteti!! cu stapanul vostru incompetent in frunte.