Viceprimarul Grigore: PSD şi PNL vor trebui să-şi asume deschis alianţa în Consiliu
Vicele Gabriel Grigore nu pare deloc afectat de combinaţiile care se fac în spatele scenei pentru eventuala sa debarcare, ba chiar spune că încurajează PSD şi PNL să facă asta.
Argatul PNL bate şaua ca să priceapă iapa PSD. Dacă până acum în Consiliu, PNL vota cu voce tremurândă deciziile importante, de această dată vor trebui să-şi asume deschis alianţa. Chiar îi încurajez să facă asta”, a spus viceprimarul Gabriel Grigore.
El a adăugat că Nichita se comportă ca o „vuvuzelă politică”, care ţipă şi deranjează pe toată lumea.
„Normal că sunt un ghimpe, pentru că scot la iveală afacerile dubioase din primărie, licitaţiile şi lucrările făcute la preţuri duble. Deranjez şi pentru că rezolv problemele lui Nichita”, a adăugat vicele democrat-liberal.
Grigore susţine că anul acesta „facem de şapte ani”, de când Nichita a fost înscăunat ca primar al Iaşului. „Din cei şapte ani, cinci ani a avut un Consiliu Local docil şi tot n-a făcut nimic”, afirmă viceprimarul. El adaugă că PDL vrea un viceprimar pentru oraş, nu unul pentru Nichita.

daca pnl accepta intelegerea pe fata cu nichita, inseamna ca nu vrea sa castiege primaria in 2012. cum pdl e cu un picior in groapa, mi-e greu sa-nteleg pactul cu gigi
Da de ce qizda matii stai numai in concedii bai putoare PDL-ista. Nu esti ca un ghimpe, esti ca un limbric ce traieste in intestinele contribuabililor. Tu vorbesti de furaciuni bai onanie. Vezi de Videanu, de Udrea, de Berceanu si de toti mafiotii vostri PDL-isti. pana si Monica Macovei protejata lui Basescu a spus revoltata ca PDL-istii sunt cei mai mari hoti. Nichita este cel mai mare BOU ca nu te da afara, si pentru asta va plati la alegeri. in primarie este nevoie de oameni cu experienta, de oameni cu prestanta, nu de–al de tine si de prefectul cel poznas care a dansat pe masa in restaurant cu qula scoasa afara si apoi s-a razboit cu agentii de paza si cu politistii la fel ca Bacaoanu sau ca Gangalii.