Şase întrebări pentru Relu Fenechiu
1. Dacă Nichita e incompetent şi un manager slab, după cum liderul liberal afirmă, de ce PNL e gata să pună umărul la înscăunarea unui viceprimar PSD? Pentru a întări şi mai tare poziţia lui Nichita la Palatul Roznovanu?
2. Regiile ieşene vor da faliment până în 2012, afirmă şeful local al PNL. De ce a acceptat Fenechiu ca doi dintre oamenii săi din filială să prindă posturi la CET şi Tehnopolis? Câte puncte a câştigat partidul prin cele două numiri?
3. Dacă Nichita e un primar slab (aşa spune Fenechiu?), cum se explică sprijinul acordat de cei 4 liberali în Consiliul Local la hotărârile importante?
4. Care va fi adversarul principal al liberalilor în campania pentru primărie: Nichita, aflat la putere sau PDL-ul plasat şi el în opoziţie?
5. Ce şanse are candidatul PNL într-o astfel de bătălie, oricare ar fi el, în condiţiile în care timp de aproape un mandat ai fost acuzat că ai făcut jocurile primarului?
6. Care e miza acestui joc? Doar posturile de la CET, Tehnopolis etc si lefurile de zeci de milioane incasate de Cozmanciuc si Bodea? Sau sunt şi alte avantaje, ţinute departe de ochii opiniei publice?
nichita e cel mai mare incompetent si spagar din iastoria iasului. dar cozmanciuc nu poate fi altfel si se potriveste in aceasta ”selecta” companie. fenechiu, odata o speranta a politicii iesene a dovedit in final ca e interesat de parvenire si nu de binele iasului. nichita, un taranoi de dorohoi venit la iasi sa prospere prin delatiune, pupincurism,furt-e asadar potrivit cu taranetele fenechiu din bacau-venit la iasi dupa acelasi idealuri. indivizi care nu au legatura cu iasul.
pana nu pleaca fenechiu PNl nu va fi atractiv. se vor feri si universitarii si oamenii de afaceri sa intre in partid. in schimb, vor dansa pe masa din podu ros mugur, bodea si alti baieti care-i care tava lui fene. halal liberalism iesean
in toate filialele e la fel. la psd nici nu mai vorbesc. si la pdl pana mai ieri toti ii carau tava lui carlan. sa vedem ce va face mihaela popa. eu unul sunt sceptic ca se va comporta altfel.
de asta filialele iesene sunt niste srl-uri inchise. pentru ca exista doar cativa omuleti care decid totul. cum vine cineva din afara, cum e mancat!
Domnul Fenechiu este in acest moment cel mai de nadejde aliat al domnului Nichita, probabil ca ceea ce ii uneste este mult mai puternic decat ceea ce ii desparte.
Faptul ca aceasta alianta functioneaza doar in detrimentul iesenilor nu pare sa intereseze cele doua personaje.
eu nu cred ca Fenechiu va avea tupeul sa faca pe fata alianta cu psd-ul. cum adica PNL sa voteze un viceprimar PSD. nu cred asta!! de ce nu iau ei postul? ca e tot aia.
noroc de C. Toma care vine si ne lumineaza.
cand o sa invatati sa respectati si opinia celorlalti domnule(a se citi tovarase)C.T? numai msj care va lingusesc le publicati….celelalte nu vad lumina zilei.
@alex, cand vezi ca se plamadeste alianta fene-gigi iti place, nu? bafta la combatut tinere!
tinere daniel,
daca nu stii ce vb mai bine taci….ia si citeste comentariile mele la unele articole anterioare in leg cu gigi.
dar na..toti cred ca au ceva de spus..tu de ce ai face exceptie?