Neculau îl face pămpălău şi cotei pe Nicuşor Păduraru

Constantin Neculau, director general SC Fotbal SA, consilier PSD, a reacţionat la acuzele aduse de deputatul PDL Nicuşor Păduraru, pe care le găsiţi şi în articolul de mai jos pe jurnalvirtual.ro

Iată ce răspunde Neculau, replica fiind dată colegilor de la TeleM:

“Noi avem uzufructul acestor spaţii. Societatea în 1995 este înfiinţată şi funcţionează după regulile din Legea privind înfiinţarea societăţilor comerciale. Dacă lui i se pare că a avut loc o deturnare de fonduri…. Noi am avut controale de peste tot, Curtea de Conturi, Direcţia de Finanţe, Garda Financiară, Prefectură. Niciunul din organele astea nu s-a pronunţat în sensul celor spuse de domnul Păduraru. Să stai după gard şi să tot latri ca un cotei e o prostie, i-am mai dat răspunsuri, i-am dat hârtii de la Prefectură care să ateste că nici eu nici domnul Olteanu nu am fost incompatibili cu această funcţie. Am şi ceva mai bun de făcut decât să îi dau replica unui… pămpălău”, spune Neculau.

Administratie, Politica

Comentarii

2 comentarii to “Neculau îl face pămpălău şi cotei pe Nicuşor Păduraru”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)