Mesaje de ameninţare trimise de Anghel Stanciu pe mobilul şefei de la PDL Iaşi
Senatorul Mihaela Popa, susţine că în ultimele două săptămâni a primit mai multe mesaje telefonice de ameninţare de la deputatul PSD de Iaşi, Anghel Stanciu, precizând că va depune o sesizare la Poliţie dacă parlamentarul social-democrat nu încetează campania de intimidare.
Mihaela Popa a spus că în perioada 2-14 iulie a primit opt mesaje de ameninţare pe telefonul său mobil, SMS-urile fiind semnate Anghel Stanciu.
Ea a precizat că SMS-urile erau transmise după miezul nopţii, de pe telefonul mobil al deputatului PSD.
În două din mesajele pe care Mihaela Popa le-a pus la dispoziţia jurnaliştilor, Stanciu face referire la directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale Iaşi, Andrei Buiceag, care conduce o comisie de control la Fundaţia Ecologică Green (FEG), organizaţie unde director este fiul deputatului PSD Anghel Stanciu.
„Mori politic cu Buiceag, pe care îl susţii. Cercetat de DNA. Succes. Eu am făcut ceva pentru şcoală. Tu? Buiceag? (de la Stanciu)” şi “Doresc stimată colegă să aveţi parte dvs şi membrii familiei de dreptatea de tip Buiceag. Mulţumesc pentru viitoarea tortură politică la care este supusă familia mea. Vă vine rândul! Eu nu am cedat” sunt două din mesajele pe care Mihaela Popa spune că le-a primit de la deputatul Anghel Stanciu.
Senatorul PDL consideră că deputatul Anghel Stanciu încearcă să facă presiuni asupra sa pentru a o determina să intervină pentru a opri anumite controale ale instituţiilor deconcentrate la firmele deţinute de familia deputatului social-democrat.
„Am decis să fac publice aceste mesaje pentru că este inacceptabil ca un demnitar al României să recurga la astfel de intimidări şi ameninţări. Nu mă voi lăsa intimidată şi îi spun domnului Stanciu şi tuturor că un parlamentar nu poate interveni în activitatea unei instituţii deconcentrate. Poate aşa au fost obişnuiţi să conducă domnul Stanciu şi alţii de la PSD. Dacă aşa procedează cu un senator, oare la ce tipuri de ameninţări recurge cu un funcţionar?”, a declarat senatorul Mihaela Popa
Ea a afirmat că va depune o plângere la poliţie împotriva deputatului PSD dacă va mai primi astfel de mesaje.

Domnule Ghetau , e tare curios cum de sunteti prezent la toate conferintele de presa ale PDL -istilor si postati apoi tot felul de aberatii spuse de parlamentari frustrati gen aceasta doamna Popa . De ce la conferintele de presa ale parlamentarilor PSD nu participati ? Nu trebuie cumva sa fiti echidistant ? Am citit cu atentie mesajele lui Stanciu ( ma rog , daca o fi ALE LUI ) si nu constat unde ar fi amenintarile !!!!Omul ii spune ceva despre Buiceag , care stie toata lumea ca e pus de madam Popa acolo si baiatul raspunde la comenzi politice ( asta e vizibil si din avion ) . data ce da informatii din ancheta la BZI !!!! Unde e domnule amenintarea ? Nu m,or de dragul lui Stanciu , dar nu pot sa nu vad in asta o actiune politica venita de la Basescu care vrea sa intimideze parlamentarii opozitiei pentru a nu cumva sa ceara suspendarea sa din functie . Madam Popa a cazut la mijloc ! Am impresia ca e cam mare razboiul asta pentru ea . Apropo , de ce coana senatoare nu a luat atitudine impotriva deputatului mafiot Spanu care si-a pus neamurile in functii publice ! A cui neam e si acest Buiceag ?
draga Carmen, stirea cu pricina e pe toate site-urile din IAsi, inclusiv pe agentiile de presa…
Daca nu considerati ca mesaje gen Va vine randul! sau Mori politic… nu sunt amenintari atunci despre ce e vorba?
Daca un deputat cu asta se ocupa, atunci e grav!
Cat despre conferintele de presa ale PSD, intreb si eu, care conferinte? Din cate imi aduc aminte, ultima conferinta organizata de seful PSD Iasi s-a produs la Ateneul Tatarasi, unde tin neaparat sa va amintesc ca am fost prezent. Mult succes!
Domnule Ghetau , eu nu vad in continuare amenintarea . Ce daca a spus ca va ” vine randul ” Poate se referea la faptul ca o sa le vina si celor de la PDL randul sa fie in opozitie deoarece toata lumea stie si spune ca PDL-istii sunt morti politic ! Daca dvs. doriti sa rupeti din context pentru ca a deranjat-o pe distinsa doamna senatoare , asta e treaba dvs , dar cred ca nu faceti bine , va discreditati . Aceste mesaje , nu sunt amenintari , sunt cel mult niste mesaje de atentionare ” roata vietii se invarte ” . In rest multa sanatate si apa la popusoi cum se spune ….
@carmen, daca nu intelegi ce e aia amenintare, stai in banca ta. Doar faptul ca mesajele au fost trimise dupa 12 noaptea si tot nu e in regula. asa ca nu te mai da orb, ca vad ca distingi bine culoarea rosie…
hai sa fim un pic realisti carmen,florin si celalalt.Ce-i drept pe Anghel Stanciu nu il iubeste nimeni,saracul de el plateste acum toate magariile si traficul de influenta comis de 15 ani incoace.
Insa mesajele nu contin amenintari pe care justitia sa le ia ca atare,iar cine il cunoaste pe porcusor intelege stilul.
Cat despre Florin Ghetau l-am vazut la diverse conferinte ale partidelor,si pare echidistant,l-am vazut in clenci si cu nichita ,oajdea,fenechiu etc
Pentru F. Ghetau : Florine unde sunt tinerii in politica ieseana si nationala?Te rog raspunde-mi la aceasta intrebare si da-mi exemple
Domnule Ghetau , am vazut mesajele pe inregistrarea video a BZI , dvs. vad ca faceti o greseala prin omisiune . Stanciu spune ” multumesc pentru viitoarea tortura politica a BZI …. ” la dvs. de ce nu apare mesajul integral ? Nu e corect sa truchiati si sa rupeti din context . Vad ca si celalat Marius observa ca aceste asa zise amenintari nu sunt de fapt amenintari , astea au efectul razelor de luna la galosi de guma !