Aveţi relaţii la primărie? Distrugeţi spaţiul verde din faţa blocului, iar boacăna v-o plăteşte Primăria. Pe banii ieşenilor!
Telenovela din Tătăraşi, cu betoanele turnate în parc de omul de afaceri Gheorghe Cheşcu continuă. Deşi primarul dăduse termen ca până saptamana trecuta, zona să revină la forma iniţială, lucrurile se schimbă de la o oră la alta. Evident, în favoarea prietenului şefului urbei, patronul FLUX.
Şeful Serviciului control urbanism din primărie Ionică Ciobanu spune cu seninatate că proprietarul terenului solicită un schimb cu primăria, pentru a lăsa terenul cu pricina ca spaţiu verde.
„A fost o deplasare a personalului din primărie, inclusiv cu colegii de la spaţii verzi, pentru a da o destinaţie finală, a face o propunere privind modul de cum vom reamenaja terenul acolo. Aşteptăm să se facă schimbul de terenuri, pentru că noi nu putem interveni pe proprietatea omului. Până atunci dispoziţia care a fost dată este să lase terenul împrejmuit astfel încât să nu pătrundă cetăţeni acolo pentru a nu se accidenta”, a declarat pentru TeleM, Ionică Ciobanu.
Minunată treabă! În cazul ăsta, iau o bucată de teren în faţa blocului, eventual pe numele unui alt ieşean, a cărui nume nu bate la ochi, şi torn o fundaţie de toată frumuseţea. Când primăria se sesizează, la presiunile presei, dar şi a unui control sosit tocmai de la Guvern, utilajele dispar, iar şantierul e repejor abandonat. Dupa realizarea schimbului, vin alte utilaje, ale primariei pentru a repara ceea ce s-a distrus.
Da cum rămâne cu avertismentul primarului ca zona să revină în starea iniţială pe banii omului de afaceri Cheşcu? Când s-a sucit primăria şi de ce?

In cazul asta seful serviciului de urbanism are partial dreptate, in primul rand ar trebui verificata comisia de fond funciar care a efectuat retrocedarea. De ce acel proprietar nu a fost improprietarit in alta parte, in conditiile in care bucatica respectiva de teren era de utilitate publica (Tatarasi este un cartier cu densitate mare, cladirile fiind foarte apropiate intre ele, iar spatiile verzi lipsesc).
In al doilea rand comisia de urbanism ce anume a vegheat? si aici ma refer la arhitectul sef, la Gabi Surdu, Anghel Ficu, care au votat si au dat ok-ul pentru autorizatia respectiva. De multe ori ca cetatean obisnuit nu obtii autorizatie nici pt un chiosc pentru ca nu se incadreaza in planul de urbanism, ar trebui intrebati si acesti cetateni Surdu, Ficu si Vericeanu cum a fost posibil sa obtina autorizatie de constructie.
Iar intrebarea de ce s-a sucit e fara rost, pentru ca niste oameni din primarie au mancat malai din traista lui Chescu si e greu sa il dea inapoi. Vor cauta tot felul de tertipuri sa o lungeasca, sa iasa din atentia opiniei publice si apoi sa isi faca business-ul.
Partea buna este ca, in sfarsit, dupa ani de nepasare, cineva din primarie a inceput sa vorbeasca despre schimbul de terenuri efectuat in vederea protejarii unui spatiu verde.
Intrucat in Tatarasi mai exista si alte probleme de acest gen ar fi util ca propunerea unui schimb corect de terenuri sa vizeze si alte PUZ-uri care au trecut ca trenul prin comisia de urbanism. In acest fel poate vom prinde si ziua in care dezvoltarea orasului/afacerilor nu se va mai face in detrimentul spatiilor verzi.
Chiar eram curios sa vad cum o vor da la intors. Se pare ca lipitorile din administratie nu duc lipsa de imaginatie. Ia sa vedem, vreun aeroort, ceva, isi pot imagina?
Ca veni vorba, le-o spun pe sleau: dragi hoti, ginditi-va ca atunci cind orasul va avea infrastructura si, deci, mai multi bani, va fi mai mult de furat. Si va va iubi si vota lumea fara probleme! Vreti sa va imbogatiti? Imbogatiti orasul si va veti imbogati si mai mult, si mai mult, si mai mult….
Clara treaba! Sunt sigur ca peste cateva luni primaria va da la schimb “pentru spatiul verde” o bucata de teren macar cat jumate din piata unde chescu a facut eon-ul, asa ca sa acopere si investitia in betoane a domnului. Evident el va fi multumit primaria nu va gasi bani sa amenajeze un spatiu verde, vor analiza consilierii in consiliu local si … il vor da spre amenajare unui investitor privat… sa faca un spatiu comercial acolo… ca na daca asa a fost gandit. concluzia: am ajuns de unde am plecat!
@Catalin Toma De ce a trecut PUZ-ul pentru acel teren in forma respectiva? Care a fost votul consilierilor PD-L punctual pentru acest teren? Eu am mari banuieli ca inclusiv consilierii membri PD-L au sustinut asa ceva.
Nu stiu daca toti consilierii PDL din comisia de urbanism au sustinut cele doua proiecte la care ma refer (nu le-ar strica nici lor oleaca mai multa atentie/deplasari pe teren) cert este ca primul a fost pus de 6(sase) ori pe ordinea de zi iar al doilea de 4 ori (doar doar vor trece), iar ordinea de zi o face primarul
.
@garzanti din ce am vazut in emisiunea domnului Ghetau atunci … schita terenului pe care au primit-o consilierii a fost – “putin gresita” – neintentionat bineinteles, adica pe schita nu figura acel spatiu verde era teren construibil.
da domnule Toma aveti dreptate – consilierii ar trebui sa mai faca deplasari pe teren si nu doar in cazul de genu, sa vada de ex lucrarile de proasta calitate realizate in oras si nu numai.
@garzanti: proiectul respectiv NU a trecut prin comisia de urbanism. S-a cerut doar un stiudiu de volumetrie (constructie provizorie) care a fost respins in comisia de urbanism. Restul a fost facut doar pe semnatura Primarului (sau a vicelui Olteanu), singurii abiliati a semna autorizatia de construire.
@Nume Din cate stiu rolul comisiei de urbanism este unul consultativ si e posibil sa fie adevarat ce zici. Totusi era necesar votul Consiliului Local. Daca a trecut prin CL, cand a trecut si care a fost structura votului?
@garzanti
Din cate stiu, atunci cand e vorba de o constructie provizorie, nu este necesar votul CLM.
ce mai polemica … cum a trecut in CL, ce facea comisia de urbanism… am cam inteles cum functioneaza treburile prin primarie. Problema noastra e: ce se intampla acum?
asteptam sa gaseasca boschetarii amplasamentul si sa isi amenajeze acolo cutii de carton?
@cristian E important sa intelegi si care a fost mecanismul prin care a fost posibila o astfel de “realizare” arhitectonica. Si cei care au “gresit” sa plateasca macar moral, in fata publicului.
Insa punctual problema este cum ai enuntat-o tu, ce se poate face acum. Eu as focaliza pe legalitatea titlului de proprietate, as incerca sa vad daca a fost obtinut cu respectarea legii.
nici titlu nu a fost obtinut corect. acolo figureaza 2 mostenitori, doamna mai are un frate in viata care a sa-l treaca si pe el in acte .iar mecanismul celor 4 de la avizari ????sa plateasca ei compesatie din buzunarele lor… nu de la contribuabili.deci? erori au fost orori sunt inca…
a scuze!!!! a UITAT sa-l treaca la mostenitori si pe frate.
cica vor sa amenajeze o PISCINA sa se spele chescu cu edilii…..hi hi hi hi