Cum poate rămâne PSD cu buza umflată şi după 2012

Cotat în ultimele sondaje la 40 la sută, PSD e pe cai mari. E momentul cel mai favorabil pentru social-democraţi, care nu au mai atins acest procent din vremea lui Adrian Năstase. Alegerile anticipate sunt totuşi puţin probabile, pentru că există un segment important de parlamentari care nu-şi riscă scaunele. Mai ales în vremuri de criză.

Până în 2012 lucrurile pe scena politică se pot schimba semnificativ. PSD poate să mai crească, dar şi să scadă. Pentru social-democraţi, alegerile de peste doi ani vor fi câştigate doar dacă partidul va atinge 50 la sută. Lucru aproape imposibil, mai ales în condiţiile atomizării scenei politice.

Dacă nu ia 50%, PSD are o problemă: eternul Traian Băsescu. La Cotroceni, va fi acelaşi preşedinte, care cu siguranţă nu va dori un premier pesedist. În situaţia în care se va face majoritate PSD-PNL, liberalii vor fi vioara a doua, pentru că e greu de presupus că liderii social-democraţi vor accepta să le cedeze postul de premier.

Traian Băsescu le poate propune liberalilor varianta unui guvern PNL-PDL-UDMR, cu prim-ministru liberal, asta în cazul în care cele trei grupări vor avea împreună 51 la sută din locurile din Parlament.

Singura incertitudine a PNL va fi comportamentul lui Traian Băsescu până în 2014, însă având în vedere că actualul locatar de la Cotroceni nu mai are dreptul la un nou mandat, liberalii pot accepta o astfel de variantă.

Deşi importante, alegerile parlamentare viitoare ar putea să nu clarifice decât parţial configuratia politica. Testul decisiv va fi în 2014, când o eventuală victorie a lui Victor Ponta la prezidentiale ar aduce PSD la guvernare, din poziţia jucătorului principal.

Până atunci, PSD va sta la mâna lui Traian Băsescu, dar şi a liberalilor. De aceea, distanţarea din momentul de faţă a pesediştilor faţă de liberali e o eroare majoră, pentru că PSD va avea nevoie de acest partid în decembrie 2012.

Politica

Comentarii

6 comentarii to “Cum poate rămâne PSD cu buza umflată şi după 2012”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)