Doar incompetenţa şefilor CJ mai decolează de pe Aeroport.Va fi săpat vreun hârleţ până în iunie 2012?
Am un fix. Cel cu Aeroportul. Ne plângem că nu vin investitorii, dar nu suntem în stare să facem infrastructura necesară. Nu ai căi de comunicaţie, adio investiţii. Nu ai investiţii, adio prosperitate. Cum s-a ajuns aici? Mediocritate, delăsare şi incompetenţă! Care au aterizat şi decolat zilnic pe ruta Casa Pătrată-Aeroport.
În 20 de ani n-am fost în stare decât să înălţăm o amărâtă de aerogară, construcţie care la rându-i a ridicat mai multe semne de întrebare privind calitatea lucrării şi a banilor cheltuiţi.
Cei de la CJ spun că problema schimburilor de terenuri mai are de aşteptat, pentru că diverşi cetăţeni, care au mirosit la timp afacerea, au cumpărat terenuri cu nemiluita. Ştiind că va veni vremea când vor cere de zeci de ori mai mult decât suma investită iniţial.
Care e soluţia? Nici una. Probabil alţi şefi la CJ. Eu unul mă îndoiesc că până în iunie 2012 va fi săpat primul hârleţ la Aeroport. În 15 ani de când ne tot chinuim cu Aeroportul am fi ridicat altul, de la zero, între Leţcani şi Podu Iloaiei.
Până una-alta, rămânem cu o singură cursă externă (Iaşi-Viena), cu nici un operator low-cost care să ne ducă în Europa la preţuri avantajoase şi cu o mulţime de bocete dinspre Casa Pătrată!

e o mare problema a Iasului. am afaceri in vest si cand ma intreaba oamenii ce legaturi are Iasul cu Europa mi-e si rusine sa le spun ca suntem vai de mama noastra. aici scuzati-ma domnule Ghetau, dar vinovata nu e doar actuala conducere a CJ. intreaga clasa politica ieseana merita o palma zdravana. dau cateva nume doar: solcanu, flaiser, vasile lupu, simirad, nichita, fenechiu, carlan si partial mihaela popa.
“diverşi cetăţeni, care au mirosit la timp afacerea, au cumpărat terenuri cu nemiluita”. au cumparat sau au fost facute retrocedari Florine? pacat ca, pana acum, nu s-a facut o investigatie serioasa in ceea ce priveste aeroportul. Si noi nu facem decat o “multime de bocete”. Ce s-a scris pana acum despre aeroport sta in registrul “incompetenta autoritatilor”, dar cine a facut o ancheta ca la carte acolo? nimeni. nici tu, nici eu, nici altul. au trebuit vreo cinci ani ca numele proprietarilor sa fie facute publice. daca-mi amintesc bine, pe vremea lui Bodea s-a intamplat asta. Si, culmea, cel care i-a reprosat lui Bodea si i-a cerut sa faca publice numele era nimeni altul decat un fost prefect cu ocazia unui atac de ipocrizie..