Adomniţei: 99% nu candidez la primărie. Oprea: La PDL sunt mulţi care vor să intre în cursă. Nu mă pronunţ acum

Prezenţi în seara asta în emisiunea subsemnatului, pe TeleM, Dumitru Oprea şi Cristian Adomniţei s-au contrat pe tema raportului Comisiei Europene pe Justiţie, s-au referit la alianţa PNL-PDL dorită doar de democrat-liberali, iar pe final s-au referit la eventuala lor candidatură la primăria Iaşiului în 2012.

Întrebat dacă vrea să se bată din nou pentru primăria Iaşiului, Dumitru Oprea a răspuns că e prematur să se pronunţe, adăugând că viitorului primar îi va fi extrem de greu să se descurce după ce oraşul a fost făcut „pulbere”.

„La PDL sunt mulţi care vor să fie candidaţi. În privinţa mea nu mă pronunţ acum. Un Iaşi făcut pulbere de Nichita este cel mai mare blestem pentru cel care va veni după el în 2012. Nu a dat seamă pentru banii nevăzuţi de la Dexia, Iaşul e ciuruit, conductele pocnesc, iar infrastructura e la pământ. Cine ia Iaşul, ia o mare povară”, a spus Dumitru Oprea, senator PDL.

La rândul său, Cristian Adomniţei, deputat PNL, a afirmat că, în proporţie de 99 la sută nu va candida la primăria Iaşului.

„Sunt supărat pe ceea ce face domnul Nichita sau mai precis pe ceea ce nu face pentru Iaşi. De aceea, trebuie să plece. Acum doi ani ieşenii au decis să nu eu sunt cel mai potrivit să-l înlocuiesc pe Nichita, ci domnul Oprea. La ora asta, sunt 99 la sută şanse să nu candidez”, a afirmat Adomniţei.

Puteti vedea emisiunea aici.

Politica

Comentarii

9 comentarii to “Adomniţei: 99% nu candidez la primărie. Oprea: La PDL sunt mulţi care vor să intre în cursă. Nu mă pronunţ acum”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)