Odraslă de doctor, cu minte bolnavă, a intrat în oameni şi motociclişti la un concurs. Nimeni nu i-a pus cătuşe!
Un tânăr de bani gata a intrat cu maşina pe pista Aeroportului din Caransebeş, unde se desfăşura Campionatul Naţional Individual de Viteză la Motociclism.
Maşina a lovit câteva persoane din public, după care şoferul a fugit cu autoturismul, fiind urmărit de motociclişti şi de Poliţie, iar ulterior fiind prins şi dus la audieri la Poliţia Caransebeş.
Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Române de Motociclism, bărbatul care a provocat accidentul este Ungur Cristian, fiul unui cunoscut doctor din Caransebeş, el intrând neautorizat cu un autoturism Alfa Romeo pe aeroportul de la Caransebeş.
“Observând că pe pistă a pătruns maşina marca Alfa Romeo de culoare roşie, cu numărul CS 23 CRI, directorul de concurs a oprit startul copiiilor de la clasa Juniori 2 şi a solicitat scoaterea maşinii de pe pistă. Conducând maşina înmatriculată pe numele său, Ungur Cristian a făcut un tur de pistă pe contrasens şi, deşi i s-a semnalizat să oprească, a accelerat şi a trecut printre copiii opriţi în grila de start cu peste 100 km/h. Ungur Cristian a accelerat încă 100 de metri, după care a intrat în public, accidentând trei persoane, dintre care două grav. Unul dintre accidentaţi este tânărul pilot Cazacu Cătălin de la Taifun Racing, campion naţional la motociclism”, se arată în comunicat.
Ungur Cristian a ieşit apoi din aeroport şi a plecat spre Muntele Mic, fiind urmărit cu maşini şi motociclete de către sportivi.
Primarul din Văliug a avut o tentativă de a-l opri pe Cristian Ungur cu un microbuz Mercedes pe care l-a pus de-a lungul drumului, însă tânărul l-a tamponat.
“Ungur s-a întors spre oraş, însoţit de «copilotul» său, refugiindu-se în sediul Poliţiei Municipiului Caransebeş. Sportivii au fost opriţi în afara sediului de cadrele de poliţie, în timp ce Ungur Cristian ameninţa că îi omoară. Ungur Cristian şi motocicliştii implicaţi în urmărire au fost duşi la Spitalul Judeţean pentru recoltarea de probe biologice. Ungur Cristian a refuzat proba etilotest”, se mai arată în comunicat.
Autorităţile par să îngroape ancheta. Prefectul a spus că odrasla medicului nu consumase alcool şi nici droguri. Ce treaba avea însă prefectul în acest caz? E clar că se încearcă muşamalizarea cazului şi scoaterea basma curata a şmecherului de Caransebeş.

puslamaua nu e la prima isparva de acest gen. va spun asta pentru ca sunt din zona si cunosc istoria foarte bine. plus ca familia are relatii bune cu politicienii locului. e un baiat de bani gata care isi inchipuie ca poate face orice. daca POlitia nu reactioneaza, va iesi cu balamuc. vor iesi oameni in strada. nu ramane asa povestea!
tanarul a gresit, dar nu tb pus la zid. greseala e omeneasca, nu?
@maria, tu esti idioata ? daca un cretin ar intra cu masina in copilul tau cum ai reactiona? ai mai spune ca a gresit?
De ce simti nevoia sa arunci o pata pe tagma de “medic”? Sunt poate mult mai multi fii din ingineri spre ex in situatia asta. Tanarul a gresit si trebuie sa plateasca pentru asta, familia lui a gresit pt modul cum l-a crescut, insa e profund incorect sa arunci o pata pe profesia de medic.
@garzanti, nu e vorba de profesie aici. putea fi si valutist. cu ce am atacat profesia? dar comiti fapta, iar Politia reactioneaza greoi. Plus ca prefectul s-a bagat si el ca musca. Daca era fiu de muncitor la combinatul de la Resita mai scapa? iti spun eu, era linsat, nu ajungea sa se ascunda in sediul Politiei din Caransebes. prin relatii lui taica-su probabil. eu sunt revoltat. m-am saturat de smecherii care profita de statut si de bani!
tu sau altul de ce nu fac astfel de lucruri?
@garzanti, odrasla asta tb inchisa, pt ca e pericol public. de ce nu se intampla nimic? iti spun eu: pt ca familia are relatii. targul e mic, iar oamenii se cunosc acolo. beizadeaua va scapa, iar peste ceva timp va mai face o trasnaie!
@Florin Ai atacat profesia prin titlul pe care l-ai pus la modul ostantiv “odrasla de medic”, sunt si alte odrasle de alte profesii care fac lucruri la fel de grave. Ce vina are profesia de medic?
nu stiu daca titlul meu e relevant in chestia asta…
Eu ca cititor automat gestul respectivului cu profesia de medic, intreaba orice doctor sa iti raspunda la modul sincer ce simte cand citeste acest titlu.
poate nu ai inteles corect titlul. nu doctorul are mintea bolnava, ci odrasla. chiar nu vad care e problema
@garzanti tata, chiar nu ai treaba? iti dau inca un amanunt; domnul doctor a fost pana in 2008 membru PDL, a candidat la primarie. dar a scos un rezultat slab si a facut un pas in spate. acuma nu mai e membru, dar iti imaginezi ce relatii are omul in targul ala!
@Florin Pai asta e si ideea nu ca un cititor neavizat intelege gresit titlul, iti propun sa ii ceri opinia lui Astarastoae.
@luca fiule amanuntul cu PD-L chiar nu are a face iti dau n contra-exemple cu pesedei
@garzanti, aproape ca ma simt la fel de vinovat ca odrasla respectiva. Hai sa incheiem polemica referitoare la titlu. n-am nimic cu medicii, ba dimpotriva, mai ales ca am in familie un viitor doctor!
Titlul e doar un titlu da? De ce nu comentam subiectul?
Subiectul e ca intr-o buna zi fii de doctori/politisti/tamplari… se pot trezi sa intre cu masinile in cofetarii, barurii, pizzerii etc nu? Azi o pista de aeroport, maine esplanada Oancea din Tatarasi, parcul din Podu Ros… care e diferenta?
Daca ne aducem bine aminte si in Iasi fiul unui preot a facut un accident grav nu?
@florin sunt de acord cu tine nu are sens sa continuam, o sa simta peste cativa cat de frustrant e sa fii corect si toti sa iti puna eticheta “no matter what”.
@cristian am spus ca fondul problemei e corect exprimat de florin, doar cu titlul nefiind de acord. Totul pleaca de la educatia oferita de familie + societate (societatea nu poate educa decat prin modele).