Jenant: Un pod din judeţ stă rupt, sunt bani pentru refacere, iar consilierii se scarpină pe după ureche
Suntem rupţi în fund, dar cu coada sus. Cam asta se poate spune dacă ne uităm ce s-a petrecut azi în şedinţa CJ. Suma de 300.000 de lei alocată de primăria Capitalei pentru sinistraţii din Iaşi n-a putut fi repartizată, chipurile din lipsa unui referat.
Conducerea CJ a propus ca banii să fie folosiţi pentru refacerea podului ce leagă localităţile Sineşti şi Popeşti, distrus de inundatii. Consilierii PSD şi PNL s-au opus.
Constantin Simirad, preşedinte CJ: „Acum şi-au dat arama pe faţă mulţi consilieri. ISU aprobă o lucrare, este cel mai competent să o aprobe şi nu consilierii judeţeni. Banii nu au ajuns unde au dorit ei să se ducă. Este o înţelegere probabil între PSD si PNL, care încearcă să pună beţe în roate atunci când nu le convin unele puncte de vedere”.
Mugur Cozmanciuc, lider grup consilieri PNL:„Am solicitat o situatie cu toate obiectivele care sunt afectate de calamităţi şi o prioritizare a lor, urmând ca apoi să decidem modul de alocare a fondurilor pentru fiecare obiectiv în parte”.
Până una-alta, podul cu pricina rămâne rupt, în timp ce consilierii se scarpină pe după ureche şi cer situaţii cu obiectivele calamitate. Culmea, de astă dată sunt bani, dar nu pot fi cheltuiţi, din cauza orgoliilor!
astia sunt politicienii Iasului, incepand cu simirad, PDL, cozmanciuc si liberalii lu’ peste si terminand cu pesedistii lui Gigi.
ma felicit ca n-am fost la vot in 2008. si nici in 2012 nu o voi face. nu merita nici unul votul meu.
@anti-vot, stai tu acasa si o sa-l vezi iar pe mos Costica invingator la CJ. mergi la vot si schimba-i, frate!
@radu
cu cine frate?ca toti sunt o apa si un pamant..niste “nulitati” pe linie.