Fetiţă de 2 ani trântită violent cu capul de masă, pentru mofturi la mâncare. Copila a ieşit din comă. Ce pedeapsă merită autoarea gestului?

Ce e în mintea unui om care pocneşte un copil în vârstă de 2 ani până îl bagă în comă? S-a întâmplat zilele trecute într-o comună din Neamţ, unde femeia care îngrijea fetiţa a lovit-o cu capul de masă, întrucât făcea mofturi la mâncare.

Copila fusese lăsată în grija unchiului, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. Unchiul avea şi el treburi, aşa că a lăsat-o pe mâna soacrei sale, aceasta fiind cea care a altoit-o.

Iniţial, fetiţa a fost dusă la Spitalul din Roman, în stare de comă, iar ieri a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Din fericire, medicii spun că evoluţia stării de sănătate e favorabilă.

„Fetiţa a ieşit din comă. Vom putea spune că e în afara oricărui pericol doar când iese pe poarta spitalului”, a declarat medicul Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al spitalului ieşean.

Ce pedeapsă merită soacra nervoasă? Ce vină are copila că e purtată de la o rudă la alta, întrucât părinţii sunt în Italia pentru a câştiga un ban? Câţi copilaşi păţesc la fel şi ce urmări au asemenea practici asupra psihicului lor?

Diverse

Comentarii

2 comentarii to “Fetiţă de 2 ani trântită violent cu capul de masă, pentru mofturi la mâncare. Copila a ieşit din comă. Ce pedeapsă merită autoarea gestului?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)