Pesedistul Lazăr vrea să candideze la primăria Tg. Frumos
Senatorul PSD Sorin Lazăr vrea să candideze la primăria Târgu Frumos, post deţinut în prezent de liberalul Gheorghe Tătaru. Lazăr a declarat vineri seară la TeleM că e pregătit să intre în cursă şi că dacă PSD va fi de acord e gata să se bată cu primarul în funcţie.
Întrebat dacă nu considera mutarea drept un pas înapoi, de la postul de senator la cel de primar de Tg.Frumos, Lazăr a recunoscut că în politică există şi paşi în spate, după care e posibilă oricând revenirea.
După ce a stat doi ani la cutie, iar la un moment era cât pe ce să sară în barca UNPR, Lazăr e decis să se revanşeze în faţa şefilor PSD Iaşi şi să se bată primăria unei localităţi conduse de un reprezentant al altui partid politic.
Fostul primar de Strunga, Lazăr e în prezent senator, colegiul său incluzând şi oraşul Tg.Frumos.
Lazăr a mai precizat că în schimbul trecerii la UNPR i s-au promis inclusiv posturi în deconcentrate.
„Evident că era vorba de funcţii pentru apropiaţii mei. Am intrat în discuţii din curiozitate, pentru a vedea până unde pot să meargă cu negocierile”, a spus hâtru, senatorul pesedist.
Nu este exclus ca Lazăr să-şi fi făcut propriile calcule, fiind conştient că îi va fi greu să mai câştige un mandat de senator la alegerile parlamentare din 2012. Aşa că a socotit că decât nimic, e bun şi un post de primar la Tg.Frumos.

Gigi, nu-l pune pe sorinel, ca nu are nici o sansa. sunt alti oameni buni in oras care merita sa candideze.un om care doarme in Parlamnt nu are ce cauta la Targu. sa se duca in Strunga lui!