Remus Cernea, marea speranţa politică. Mai nou, alege calea miştocărelii

A lăsat o bună impresie la ultimele alegeri. E vorba de Remus Cernea, de la Partidul Verde. A fost blocat să candideze, din motive puerile, iar apariţiile sale publice s-au rărit. Analiza consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care spunea că alegerile din 2012 ar putea fi câştigate de un nou partid politic, Alba ca Zăpada i-a schimbat planurile lui Cernea.

Acesta anunţă pe blogul său că reunţă la Partidul Verde şi împreună cu alţi colaboratori va înfiinţa Partidul Albă ca Zăpada.

„Reprezentăm Partidul Albă ca Zăpada pentru că, la provocările crizei actuale morale, sociale şi economice din România, oferim, ca alternativă, o construcţie democratică care va aduce în prim-planul politicii din România un aer prospăt şi figuri noi, de foarte bună factură”, spune Remus Cernea.

Iată cum alegerile din 2012 se transformă încet-încet într-o miştocăreală politică, o competiţie în care se vor înscrie la start Albă ca Zăpada, Partidul Poporului, Vadim, Becali etc. Iar până la alegeri mai sunt doi ani, aşa că tabloul e posibil să mai sufere schimbări!

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Remus Cernea, marea speranţa politică. Mai nou, alege calea miştocărelii”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)