Ieşeanca Dorina Tiron, demisă de la şefia Companiei Naţionale de Autostrăzi

Dorina Tiron, fost director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, a fost demisă de noul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, pentru management defectuos. Mai precis pentru „continuarea şirului de practici contrare spiritului european, atât la nivelul actului administrativ, cât şi în relaţia cu firmele de construcţii şi cele de consultanţă”. În perioada următoare, Ministerul va derula un control asupra tuturor activităţilor Companiei derulate în ultimii ani.

Dorina Tiron a fost instalată în funcţia de director al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale în primăvara anului trecut. A avut relaţii bune atât cu PNL cât şi cu PDL, fiind păstrată mai întâi la şefia Direcţiei Regionale, apoi promovată la nivel central.

Nu ştiu cât pierde Iaşul din această afacere, pentru că nu-mi aduc aminte ca judeţul să fi avut beneficii cât timp doamna Tiron a stat la Bucureşti.

Diverse

Comentarii

2 comentarii to “Ieşeanca Dorina Tiron, demisă de la şefia Companiei Naţionale de Autostrăzi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)