Crin Antonescu: Mă deranjează PSD, pentru că are propriul calendar al moţiunii. Ar fi trebuit să ştim ce premier punem în loc
Crin Antonescu critica in continuare PDL, dar are rezerve şi vizavi de comportamentul PSD din ultimele zile. Seful PNL susţine că e deranjat că PSD are propriul calendar legat de moţiune.
„Mă deranjează PSD, sigur că sunt deranjat. Ei au un calendar al lor în privinţa moţiunii. Am văzut că Ponta a spus că vom discuta abia miercuri seară (ziua moţiunii – n.r.) despre noul premier”, a spus Crin Antonescu.
Liderul liberal a spus că PSD şi PNL ar fi trebuit să construiască o alternativă, astfel ca parlamentarii puterii care-l vor da jos pe Boc să ştie că vine in loc „premierul cutare”.
„Dacă moţiunea trece şi nu sunt convenite nişte lucruri, va merge apoi principiul cine e mai iute la mână”, a spus Antonescu, referindu-se la discuţiile ulterioare pentru desemnarea unei noi formule guvernamentale.
Totodată, Antonescu a reluat criticile la adresa PDL şi a preşedintelui Băsescu. „Cu Băsescu nu am ce negocia. Că în PDL există oameni tineri, care chiar sunt de dreapta, şi cu care se poate discuta asta e altceva”, a apreciat Antonescu.
motiunea pica, din pacate. psd si pnl nu reusesc sa vorbaesaca aceeasi limba. iara daca presupunem ca Boc pica, Base nu va da guvernarea pe mana opozitiei. cel mult, intr-o situatie limita va desemna un premier agreat de pnl, astfel incat sa avem o guvernare de dreapta