Trece sau nu moţiunea opoziţiei? Cine înclină balanţa

Dacă asculţi tabăra PSD ai spune că moţiunea e ca şi trecută. Dacă asculţi puterea, în principal PDL, ai fi tentat să spui că guvernul nu cade. E un război psihologic înaintea unei confruntări cu miză uriaşă. Posibil ca unii pedelişti să voteze contra guvernului, anunţurile urmând să fie făcute pe ultima sută de metri, pentru a creşte şi mai mult tensiunea. Dar nu vor fi mulţi parlamentari PDL care să calce strâmb. Asta pentru că nici conducerea democrat-liberalilor nu stă degeaba şi îşi ia măsuri de precauţie. Inclusiv ca parlamentarii săi să fie prezenţi în sală, dar să nu voteze.

Cheia moţiunii se află la UDMR. Dacă doar o parte dintre parlamentarii Uniunii votează pentru, guvernul Boc pleacă acasă.

Ieri, liderul UDMR Marko Bela a spus că Uniunea ar accepta o altă formulă de guvernare dacă aceasta ar exista. Cu alte cuvinte, mesajul lui Marko Bela către PSD şi PNL e clar: «Băieţi, aşezaţi-vă voi la masă, decideţi ce şi cum vreţi să faceţi, apoi putem discuta».

PNL a înţeles că în UDMR stă secretul reuşitei. Luni, Crin Antonescu a ieşit cu o declaraţie în sensul ăsta.

„Trebuie discutat şi cu UDMR, şi cu grupul minorităţilor naţionale”, a spus Crin. Dinspre PSD un astfel de mesaj clar n-a venit. Au fost doar declaraţii că se speră ca UDMR să voteze moţiunea. Prea puţin pentru hârşâiţii politicieni unguri.

În schimb, dinspre PSD a ieşit pe surse, una dintre condiţiile formării guvernului cu liberalii: „Suntem de acord cu premierul independent, pe care PNL îl cere, dar vrem Internele şi Finanţele”.

Strategic, PSD greşeşte. Se ţine tare, dar pentru a dărâma o majoritate trebuie să faci concesii. Şi să acţionezi. PSD se comportă ca şi cum introducerea moţiunii ar fi rezolvat deja lucrurile, iar guvernul e ca şi căzut. E doar condiţia necesară, nu şi suficientă. Cum vei determina ca un ales al arcului guvernamental să voteze contra guvernului său? Ce pui în loc? În politică, nu merge să spui că tu eşti cel bun, iar ceilalţi să te şi creadă.

PSD şi PNL ar fi trebuit să fi avut deja în buzunar numele noului premier şi eventual un program minimal de guvernare. Apoi, să fi mers la discuţii cu UDMR şi minorităţile, cărora să le demonstreze de ce moţiunea trebuie să treacă.

E posibil ca următoarea săptămână să fie altfel abordată de opoziţie, dar în special de către PSD. În lipsa unui astfel de proiect, şansele moţiunii sunt mici. Lozincile nu vor aduce niciodată voturi contra guvernului, ci, cel mult, sunt bune doar pentru imagine. Poate că asta chiar urmăresc cei care au promovat actuala moţiune.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Trece sau nu moţiunea opoziţiei? Cine înclină balanţa”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)