Adevărata moţiune se dezbate în stradă
În Parlament, lucrurile sunt aproape clare. PSD şi PNL nu au numărul suficient de parlamentari (236) pentru trecerea moţiunii, după ce PDL a anunţat că îşi ţine aleşii în bănci la momentul votului. De asemenea, sunt puţine şanse ca UDMR, UNPR şi minorităţile să treacă de partea opoziţiei. De altfel, UDMR a anunţat în jurul orei 15.45 că la rându-i va fi prezent în sală, dar nu va vota.
Miercuri, întreaga atenţie se va muta din Parlament în stradă, unde sindicatele spun că vor fi 80.000 de oameni. O masă uriaşă care poate fi oricând scăpată de sub control.
Azi, câţiva lideri PDL au vorbit despre implicarea PSD în acţiunea sindicatelor şi despre trimiterea social-democraţilor din întreaga ţară la Bucureşti. Pe televiziuni s-a vorbit inclusiv de o posibilă mineriadă.
Aud că şi de la Iaşi se pregăteşte o plecare masivă a sindicaliştilor spre Bucureşti.
In orice caz, adevărata moţiune nu se va dezbate în Parlament, ci în stradă. La criza economică actuală, doar violenţele ne-ar mai lipsi.