Ce realizări au primăria şi Consiliul Judeţean

O administraţie locală slabă şi ineficientă. Cam asta constatăm la Iaşi. Ne plângem că nu suntem băgaţi în seamă la Bucureşti, dar n-avem lideri locali care să se bată pentru Iaşi. Ne pierdem timpul cu lucrurile mărunte, nu avem strategii, ţipăm că nu sunt bani, iar în Consiliul local şi cel Judeţean predomină jocurile politice.

Care e cea mai tare realizare a primarului Nichita? Dar a şefului CJ Constantin Simirad? Ce investitor a venit la Iaşi graţie sprijinului celor doi şi câţi bani au fost atraşi de cele două instituţii?

Delăsare, acesta e cel mai potrivit cuvânt care caracterizează în acest an administraţia ieşeană. Nichita e bucuros că PDL îşi rupe singur gâtul, pe fondul slabei guvernări, în timp ce Simirad pare tot mai depăşit de importanta funcţiei pe care o ocupă.

2010 e un an ratat pentru Iaşi. E drept că nici bani nu-s sunt, dar nici n-am remarcat vreo idee grozavă. Mergem în virtutea inerţiei.

Administratie

Comentarii

10 comentarii to “Ce realizări au primăria şi Consiliul Judeţean”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)