Arhitectul-şef din primărie, Tudor Vericeanu e membru PDL. În urmă cu trei săptămâni a venit la partid să-şi achite cotizaţia

Dimineaţă e în primărie, alături de şeful PSD, Gheorghe Nichita, iar după-amiază e la partidul său de „suflet”, adică PDL. E vorba de Tudor Vericeanu, arhitectul-şef al oraşului, care în urmă cu ceva timp a fost văzut în sediul PDL. Nu pentru a discuta cu vreun amic de la PDL, ci pentru a-şi achita cotizaţia.

Stupefiaţi, pedeliştii au căutat în arhive şi au descoperit că Vericeanu e membru la PDL încă din 2008. Iar de curând şi-a reînoit carnetul de vajnic susţinător al cauzei pedeliste.

Gurile rele spun că omul ar fi fost adus în partid pe filiera Gabriel Surdu, când o întreagă trupă social-democrată a aterizat la democrat-liberali.

Pentru că şi-au dat seama că au printre ei un om valoros, unii democrat-liberali l-au chemat pe Vericeanu la partid să ţină audienţe (nu e glumă!) pe probleme de urbanism. Evident, în afara programului de la primărie, pentru a nu-i crea omului probleme la slujba. Întrucât nu s-a achitat de sarcina trasată, arhitectul va fi poftit să părăsească sediul PDL. Echivalent cu excluderea!

Administratie, Politica

Comentarii

3 comentarii to “Arhitectul-şef din primărie, Tudor Vericeanu e membru PDL. În urmă cu trei săptămâni a venit la partid să-şi achite cotizaţia”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)