Minunile nationalei feminine de handbal nu interesează TV-urile de ştiri (UPDATE)

Talk-show-uri plicticoase de dimineaţă până seară pe aceleaşi teme. Sărăcie. Buget. Dezbateri sterile. Totul fără sens. News Alert pe Realitatea: Opoziţia a ieşit din comisii la dezbaterea bugetului. De parcă ar fi fost bomba sfârşitului de săptămână. Pe Antena3, se pierde vremea cu Boc şi planul B. Apă de ploaie. Care Boc si care plan?

Azi, România joaca o semifinală de Campionat European la handbal feminin. O performanţă greu de egalat de ţara noastră în orice alt domeniu.

Nu e ăsta un subiect bun de talk-show? Chiar e mai important că nişte parlamentari se ceartă într-o comisie oarecare?

Nu spun că toate aceste lucruri nu ar trebui discutate, dar puteau fi găsite măcar 30 de minute pentru o avancronică a meciului cu Suedia de la 15.30.

De ce nu s-au găsit? Pentru că poporul trebuie ţinut în priză. Ca nu cumva să uite de criză şi de incompetenţa guvernului. De parcă performanţa fetelor lui Radu Voina ar aduce vreun beneficiu la capitolul încredere în cabinetul Boc. Altă explicaţie nu am asupra tăcerii celor 2 televiziuni privind traseul european al handbalistelor noastre!

UPDATE: Romania pierde semifinala cu Suedia, scor 23-25. In ciuda infrangerii, nationala feminina trebuie felicitata. In nici un alt sport de echipa, nu avem astfel de rezultate.

Media, Sport

Comentarii

2 comentarii to “Minunile nationalei feminine de handbal nu interesează TV-urile de ştiri (UPDATE)”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)