Iliescu îi dă peste nas lui Ponta. Nu îl vede candidat la prezidenţiale

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu nu îi recomandă lui Victor Ponta să candideze la preşedinţie, întrucât ar fi prea devreme.

Iliescu a evitat să dea nume de posibili candidaţi la preşedinţie care să aibă şi succes, făcând doar un portret-robot al unui eventual viitor preşedinte: “un om care să respecte Constituţia, să respecte legile, să fie în dialog cu instituţiile statului, nu în război ca Băsescu”.

Întrebat dacă i-ar recomanda preşedintelui PSD, Victor Ponta, să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale, Iliescu a răspuns: “Nu, e prea devreme”.

Iliescu a mai afirmat că Ponta s-a grăbit când a făcut afirmaţia că PSD l-ar putea sprijini pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale, în schimbul unui guvern PNL-PSD.

“S-a grăbit şi nimeni nu a cuplat la aşa ceva (în BPN al PSD – n.r.). Dar nu asta este problema acum, acestea sunt teme periferice. Nominal vom găsi şi candidaţii pentru guvernare şi pentru o eventuală grăbire a alegerilor prezidenţiale şi pentru un candidat comun (al opoziţiei – n.r.). Dacă începem cu nominalizări, greşim, torpilăm pe fond ceea ce înseamnă acţiunea comună a opoziţiei”, a mai spus Iliescu.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)