An prost pentru presă. Nici 2011 nu se arată mai bun!

Anul 2010 n-a fost un an bun pentru media. Cel mai mult a avut de suferit presa scrisă, 40 de publicaţii fiind închise în toată ţara. Cauzele sunt multe, două fiind insa evidente: criza şi ofensiva Internetului.

Mai e un motiv pentru căderea din ultimii ani, poate cel mai important: calitatea discutabilă a produselor, pe fondul implicării patronatelor în mod excesiv în politica editorială.

Cititorul simte imediat când e prostit şi dus de nas. O informaţie poate fi prezentată în diverse moduri, totul depinzând de unghiul ales de cel care realizează materialul respectiv.

Când un patron îşi controlează insa proprii jurnalişti, vizavi de modul de abordare al articolelor, calitatea produsului care ajunge la public e îndoielnică. Asta nu pricep patronatele din media.

Atunci când un politician (om de afaceri etc) spre exemplu sună imediat, întrucât e deranjat de tonul unui articol care îl vizează, iar patronul tună şi fulgeră în redacţie, semnalul e al naibii de prost. Şi periculos în acelaşi timp. Dacă autorul materialului a greşit e cu totul altceva, dar să iei în seamă ameninţările exterioare, e deja prea mult.

Din păcate, mulţi patroni de media investesc în presă doar atât cât e necesar pentru a-şi satisface propriile interese. Ziarul (televiziunea) devine astfel un simplu instrument personal ce va rezista pe piaţă doar cât va servi investitorului respectiv. Investitor ce nu-şi dă seama că omoară singur produsul, pentru că nu va avea niciodată performanţă în astfel de condiţii.

Cum va arăta 2011 pentru presă? La fel de prost. Pe lângă criză se apropie şi anul electoral, când de regulă presiunile se înmulţesc. Din păcate, pentru jurnalişti, viitorul nu sună încurajator. Puţine gazete (televiziuni) se vor mai lansa la apă, fiind de aşteptat ca găsirea unui job în domeniu să fie o adevărată aventură.

Media

Comentarii

3 comentarii to “An prost pentru presă. Nici 2011 nu se arată mai bun!”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)