Guvernare pro-europeană la Chişinău. Greul abia începe
După o lungă perioadă de negocieri, Partidul Democrat condus de Marian Lupu a decis. Nu va face alianţă cu comuniştii, aşa cum părea iniţial, ci a acceptat alianţa cu PL şi PLDM, partide socotite reformiste.
Potrivit negocierilor, Marian Lupu ar urma să fie ales preşedinte al Moldovei, Mihai Ghimpu va deveni preşedinte al Parlamentului, iar Vlad Filat rămâne premier.
Situaţia politică de peste Prut nu e clarificată 100 la sută, pentru alegerea lui Marian Lupu ca şef al statului mai fiind necesare patru voturi, care trebuie rupte de la comunişti.
Pe de altă parte, experienţa redusă a coaliţiilor democratice la Chişinău poate oricând răsturna lucrurile, în PD existând încă oameni dispuşi la o alianţă cu comuniştii.
Rămâne de văzut cât de rapid se va mişca România pentru a sprijini forţele democratice de la Chişinău şi cât de serios va fi sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova.