Apa caldă şi căldura se scumpesc cu 10 la sută. Nichita dă vina pe Guvern, vicele Grigore vorbeşte de incompetenţa lui Nichita
Nici bine n-a început anul, că încep să curgă veştile proaste. Conducerea primăriei ieşene a propus creşterea preţului gigacaloriei cu peste 10 la sută, de la 185 lei la 204 lei, începând cu luna ianuarie. Asta după ce subvenţia de la nivel central a fost redusă cu 19 lei pentru o gigacalorie.
Reprezentanţii municipalităţii motivează că nu pot acoperi de la bugetul local reducerea subvenţiilor, măsură decisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare.
„Vina principală aparţine guvernului, pentru că nu mai dă bani pentru subvenţii”, arata primarul Gheorghe Nichita.
Viceprimarul PDL Gabriel Grigore are altă părere, susţinând că majorarea preţului gigacaloriei arată incompetenţa primarului Gheorghe Nichita, prin lipsa de investiţii la CET Iaşi.
„Am cerut Direcţiei de Finanţe din primărie să întocmească un studiu de impact asupra bugetului local în cazul în care municipalitatea ar suporta această creştere. Scumpirea, dacă se face pe spatele populaţiei, nu va duce decât la creşterea restanţelor la întreţinere. E dovadă clară de incompetenţă, trebuia investit în sursa de generare a căldurii şi a apei calde”, a precizat viceprimarul Gabriel Grigore.
Proiectul privind majorarea preţului gigacaloriei se află deocamdată în dezbatere publică, urmând a ajunge pe masa consilierilor locali.
Pe aceeasi tema:
Nicusor Paduraru: Iesenii au dreptul la o dezbatere publica legata de costul gigacaloriei

Aceeasi strategie nichitiana. da vina pe altii pentru propriile esecuri.