Doar o precizare pentru anonimii care comentează pe jurnalvirtual

Ori de câte ori l-am criticat pe Nichita, nişte cetăţeni „sensibili” au sărit întotdeauna ca arşi, postând comentarii care mai de care mai ciudate. Ascunşi sub umbrela anonimatului, cetăţenii cu pricina au pus aceeaşi placă, acuzându-mă de partizanat politic. Vreme de aproape un an, am tolerat vorbele unor inşi, care nu grăiesc în numele lor, ci a interesului care ţâşneşte din puţul gândirii lor comune.

Vorbeşti de falimentul CET eşti catalogat drept portocaliu, spui despre eternul şantier din Tătăraşi, eşti trecut imediat pe lista duşmanului.

Din nefericire pentru anonimii de profesie, în mediul virtual informaţia nu poate fi obturată, pentru că în zona cu pricina, partea editorială nu e legată atât de strâns de partea financiară, cum se întâmplă la ziare, TV-uri etc. Aşa încât, oricât s-ar chinui respectivii să arate că albul e negru sau invers, nu vor reuşi.

De aceea, îi rog pe aceşti indivizi să iasă de sub masca anonimatului şi să atace la persoană, la fel de deschis, asumându-şi însă cele spuse, cu nume şi prenume. Promit că nu le scot nici un cuvânt din comentariu, cu condiţia să-şi dezvăluie identitatea.

Altfel, toate comentariile care vor însemna atacuri la persoană nu vor mai primi «bun de tipar». Atenţie: nu e vorba de părerile contra, ci de cei care au uitat ce înseamnă bunul simţ.

Există multe alte canale media (ziare, TV-uri sau chiar bloguri), unde respectivii cetăţeni pot sorbi frazele pe care le tot caută.

În rest, îi respect pe toţi cititorii, fie că sunt pesedişti, liberali sau pedelişti. Putem polemiza oricând pe orice temă!

Diverse, Media

Comentarii

4 comentarii to “Doar o precizare pentru anonimii care comentează pe jurnalvirtual”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)