Tudor Ciuhodaru, aproape de înscrierea în Alianţa PNL-PC: Analizez această posibilitate

Deputatul independent Tudor Ciuhodaru e tentat să intre în Alianţa PNL-PC, constituită în această săptămână.

El a declarat pentru jurnalvirtual că analizează varianta înscrierii sale în unul dintre partidele componente ale Alianţei PNL-PC. „Analizez această posibilitate, de a intra în noua alianţă. Nu ştiu deocamdată în care dintre partide m-aş putea înscrie, dar iau în calcul această variantă”, a afirmat Ciuhodaru.

El a precizat că s-a plictisit de dezorganizarea din zona opoziţiei şi că a venit momentul ca aceasta să vină şi cu soluţii concrete.

Deputatul de Iaşi Tudor Ciuhodaru a fost exclus din UNPR în iunie 2010, după ce a votat moţiunea de cenzură a opoziţiei pe tema reducerii salariilor. Tudor Ciuhodaru a fost ales ca deputat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2008, iar la începutul anului 2010 şi-a anunţat înscrierea în UNPR.

El a explicat atunci că PSD nu îl mai reprezintă, acuzând totodată lipsa de comunicare cu şeful local al social-democraţilor, Gheorghe Nichita.

La scurt timp după ce Tudor Ciuhodaru a devenit independent, liderul filialei municipale a PNL, deputatul Cristian Adomniţei a declarat că l-ar onora să fie coleg de partid cu acesta.

Adomniţei a spus că Tudor Ciuhodaru nu excelează ca politician, dar că îl apreciază pentru că „munceşte mult şi se bazează pe reuşita personală”.

Politica

Comentarii

5 comentarii to “Tudor Ciuhodaru, aproape de înscrierea în Alianţa PNL-PC: Analizez această posibilitate”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)