Compromis la PDL. Emil Boc rămâne şef peste partid. Cu ce costuri electorale?
Udrea sau Blaga? Nici unul. Emil Boc. Ultimele declaraţii din interiorul PDL arată că taberele din partid ar fi acceptat compromisul şi că democrat-liberalii vor defila cel puţin până după parlamentarele din 2012 cu Boc preşedinte.
Primul semnal l-a dat Traian Băsescu, care într-o recentă declaraţie spunea că Emil Boc nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică şi că îl vede în continuare nimerit să conducă PDL. Teodor Stolojan (aripa fostului PLD) şi Sulfina Barbu (gruparea veche pedistă) au dat şi ei semnalul acceptării lui Boc ca şef al partidului.
Compromisul nu e întâmplător, pentru că alegerea Elenei Udrea sau a lui Vasile Blaga la conducerea PDL ar putea avea consecinţe grave, inclusiv ruperea partidului, pe fondul adversităţii între cele două tabere.
E bună însă soluţia Emil Boc pentru PDL, electoral vorbind? Nicidecum. Cum se va prezenta Boc în campanie, după un an 2010, din care a ieşit şifonat serios? Logic ar fi ca PDL să schimbe liderul partidului, ba chiar să aibă curajul să intre în anul electoral 2012 cu un nou premier.
Însă şi aici există riscuri, pentru că asta presupune un nou vot în Parlament, caz în care, pe fondul unor tensiuni interne, există loc de surprize.
PDL alege soluţia cea mai sigură pentru partid, însă una proastă pentru electorat.

Este o solutie fabuloasa pentru ca PD-ul sa ajunga unde ii e locul si unde era inainte ca PNL sa il ridice de pe jos in 2004. Adica la 10-11%.