Fenechiu vrea ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin
Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu a declarat azi că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este cea mai corectă modalitate de alegere.
“Personal, cred că cea mai corectă modalitate este alegerea în două tururi de scrutin. Faptul că unii reprezentanţi locali ai PSD sau unii parlamentari au altă propunere, nu mă impresionează foarte mult. Părerea mea este că primarii ar trebui să fie aleşi în continuare în două tururi de scrutin pentru a fi o cât mai bună reprezentativitate a lor”, a spus Fenechiu.
Schimbarea modalităţii alegerii primarilor i-ar avantaja pe edilii în funcţie, care au mari şanse să termine competiţia pe primul loc.
La Iaşi, varianta unui singur tur, i-ar conveni de minune lui Gheorghe Nichita, clasat pe primul loc în sondajele de opinie. Un eventual tur doi ar putea schimba raportul de forţe, în condiţiile unei coalizării ale forţelor politice ieşite din cursă.

Relule, abia astept sa te ha;leasca Gigi in noua alianta PSD-PNL. Succes, monser!