Ospăţ cu fasole şi cârnaţi la Iaşi, de Ziua Unirii. Unde are loc binefacerea? Taman pe strada Lăpuşneanu
5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi vor fi aruncate pe piaţă luni 24 ianuarie. Masa e programată evident după dansul din Piaţa Unirii, unde participanţii se vor prinde în Hora Unirii.
Dacă bine ne amintim, o iniţiativă similară a avut-o şi Dan Cârlan, pe vremea când era şef la PDL. În timp ce Dan Cârlan dădea fasole cu ciolan (până la urmă s-a renunţat la idee), Gheorghe Nichita scoate ciolanul din meniu şi dă cârnat la tot poporul.
Pentru respectarea adevărului culinar e bine de menţionat că iniţiativa a aparţinut Garnizoanei Iaşi, însă primăria a preluat din zbor ideea şi a pus Direcţia de Asistenţă Comunitară (condusă de o simpatică pesedistă) să pună umărul la împărţit polonice cu boabe calde de fasole.
Ca tacâmul să fie complet, ospăţul e programat pe strada Lăpuşneanu. O zonă încărcată de istorie, pe care primăria încearcă s-o tot pună în valoare, doar că nu mai reuşeşte.
În programul oficial furnizat de primăria Iaşi, se precizează că masa are loc în faţa fostului cinematograf Tineretului, numele străzii Lăpuşneanu fiind evitat, din motive care ţin probabil de alăturarea stranie cu Cârnaţiada.

va fi frumos. toata calicimea iasului va veni in centru ca si asa nu venea nimeni ca luni e zi de munca.
S-a facut, mai demult, o Seara a Excelentei PDL, la Astoria. Oamenii la mese, totul frumos si portocaliu.
A fost invitat si Ion Mitican. Asa cum il stim, el povestea pasionat despre istoria si cultura Iasului. “Chiar noi ne aflam acum pe strada Lapusneanu, o strada…”. Tocmai atunci, a intrat Elena Udrea. Toate aparatele si camerele de filmat si-au schimbat directia, in sala a inceput un murmur puternic – Ion Mitican vorbea si nimeni nu-l mai auzea. In jurul lui roiau oameni care nu-i (mai) respectau nici spatiul, nici persoana, nici povestile despre strada Lapusneanu.
Care o fi legatura? Pai… ca-i Udrea, ca-s fasole si carnati, vin fiert sau flamanzi, orice este mai important decat aceasta ‘zona incarcata de istorie’. Pana la urma… sa nu fim rai… nu-i vina nimanui ca strada Lapusneanu se afla pe strada Lapusneanu… nu?
Jiji primarul pune fasolea ,ca-i de la tara ,si felu’ vine cu carnatu’ de la ana-maria, ca poate in viitorul mandat cumpara su el ceva de la Fortus , la un pret de salam cu soia!
Ieseni, veniti cu totii , in Piata Unirii, ” sa dam mana cu mana , cei cu carnatu’ in mana”!, luni 24 ianuarie, de dimineata, ca locurile e limitate” !
Fasole cu ciolan nu e o inventie a Primariei Iasi , evident e preluata de la armata care pe 25 octombrie de ziua armatei ofera aceasta traditionala mancare facuta in cazanele de la regiment . Ce e asa de rau in treaba asta ? Sa nu uitam ca 24 ianuarie este de anul acesta zi de sarbatoare nationala iar iasul trebuie sa o respecte cum se cuvine , aici au fost marii oameni de stat , de aici a plecat mcica unire care a precedat marea unire . Bucurestiul este dator iasului , deoarece iesenii au acceptat capitala la Bucuresti desi ea trebuia sa fie la Iasi , acest lucru l-a mentionat numai Geoana si PSD care daca ar fi castigat ( cum de fapt s-a si intamplat ) alegerile ar fi dat iasului ceea ce merita , adica onoare si un loc in fata altor orase care nu au incarcatura istorica a iasului . Dar , iesenii si-au facut-o cu mana lor votand un marinar total depasit de situatie si in plus si lipsit de orice dram de bun simt !
Florine, hai nu mai fi carcotas. Orice face primaria si primarul PSD e naspa… auzi la tine, carnatiada de 24 ianuarie… pacat ca nu intelegi mai mult din conceptul de serbare campeneasca.
Pe acelasi principiu, toate targurile eco sunt carnatiade populare, dar contra cost.
Mai bine vino in Piata Unirii si hai sa mancam impreuna o portie de fasole cu carnati facuta la cazan
in Piata Unirii vin sigur, tocmai m-am acreditat la primarie…
la fasole cu carnati nu am ce cauta. spor la combatut!