Cum ar putea bloca PNL Iaşi candidatura lui Nichita la primărie
La Iaşi, nu e nimic clar între PSD şi PNL. Cel puţin la nivel oficial. În culise, e posibil să existe o înţelegere Nichita-Fenechiu, iar târgul să fi fost deja făcut în privinţa candidaturilor la primărie şi CJ.
Dacă e doar un joc de imagine, pentru a calma spiritele în cele două filiale, rămâne de văzut. Însă declaraţiile publice arată că nu s-au bătut în cuie candidaturile la primărie şi la CJ.
O parte a liberalilor nu înghit candidatura lui Nichita la primărie. Însă e greu de crezut că liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita, totodată vicepreşedinte al partidului, poate fi scos atât de uşor pe tuşă. Cel mult, actualul primar ar putea să se refugieze la CJ, post la fel de important, care oferă suficientă vizibilitate.
La jumătatea anului, PNL şi PSD vor face sondaje de opinie la Iaşi pentru a vedea cine stă mai bine. La ora asta, nici un liberal nu e peste Nichita şi e greu de crezut că până în vară se vor petrece minuni.
Singura şansă pentru PNL Iaşi e să meargă pe mâna unui om din afara partidului, cu o bună imagine, pe care să-l convingă să intre în horă.
Azi, într-o conferinţă de presă, liderul filialei municipale a PNL Iaşi Cristian Adomniţei a precizat că filiala va întocmi lista cu numele posibilor candidaţi, care va fi trimisă la Bucureşti. Sondajul se va face încrucişat, de către PSD şi PNL.
„S-ar putea ca acel candidat care va ieşi să nu fie membru de partid”, a spus Adomniţei.
Cu alte cuvinte, liberalii admit că în măsurătoare ar putea fi incluşi şi oameni din exteriorul partidului, care să stea mai bine în sondaje decât Nichita.
Având în vedere că nici Victor Ponta nu-l înghite pe liderul ieşean al PSD Gheorghe Nichita, surpriza e teoretic posibilă. Mai rămâne să existe un astfel de personaj şi să fie convins să candideze. Esenţial e ca PNL Iaşi şi în special Relu Fenechiu să-şi dorească o asemenea variantă. Din câte vedem până acum, cu numirile unor oameni ai PNL (Cozmanciuc, Bodea, Brătescu) în instituţii aflate în subordinea lui Nichita, e greu de crezut că liderul PNL Iaşi va dori să se implice într-un astfel de scenariu.

nu-l va trada tata Fenechiu pe Nichita. comisioanele importante au nevoie de timp
Toate sunt presupuneri Dl. Ghetau. Sa lasam o stiinta exacta sa arate realitatea. Daca Nichita sta sau nu atat de bine pe cat se spune in sondaje vom vedea in vara.