Deputatul Movilă îi cere prefectului să atace în instanţă hotărârea CL privind scumpirea gigacaloriei

Petru Movilă, deputat PDL, a trimis o adresă prefectului Dragomir Tomaşeschi, cerându-i să atace în instanţă decizia Consiliului Local privind scumpirea gigacaloriei, de la 175 la 204 lei. Iată conţinutul sesizării lui Movilă:

Domnule prefect,

Doresc să vă sesizez în legătură cu o Hotărîre a Consiliului Local Iaşi care a fost aprobată cu încălcarea legislaţiei în vigoare. Este vorba despre HCL prin care a fost aprobată creşterea nejustificată a preţului gigacaloriei pentru serviciile oferite consumatorilor de către CET Iaşi. În fapt, s-a încălcat prevederea art. 2, lit e), din Legea 13/2007, legea energiei:

″Art. 2. – Activităţile în domeniul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare trebuie să se desfăşoare pentru realizarea următoarelor obiective de bază:

e) transparenţa tarifelor, preţurilor şi taxelor la energie electrică în cadrul unei politici de tarifare, urmărind creşterea eficienţei energetice pe ciclul de producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice″.

Motivaţia oferită de conducerea CET este aceea a nesubvenţionării de către Executiv a gigacaloriei, nicidecum prevederea art. 2, lit e).

Mai mult decît atît, CET Iaşi are un consum de combustibil necesar producerii energiei electrice şi a celei termice identic cu cel al unităţii nr. 6 Vest din Bucureşti. Această unitate este cea mai modernă din ţară, fiind dată în exploatare în 2010. În condiţiile în care consumul de combustibil este identic, iar preţul gigacaloriei CET Iaşi este de aproape două ori mai mare decît cel al unităţii din Bucurelti, nu înţeleg motivaţia creşterii preţului în municipiul nostru decît prin lipsa unui management coerent.

De aceea, domnule prefect, vă solicit iniţierea procedurii de atacare a HCL Iaşi în instanţă.

Administratie, Politica

Comentarii

2 comentarii to “Deputatul Movilă îi cere prefectului să atace în instanţă hotărârea CL privind scumpirea gigacaloriei”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)