De ce au eşuat sindicatele

Dacă în Franţa, Germania sau Italia s-ar fi tăiat lefurile cu 25 la sută, milioane de oameni ar fi ieşit imediat în stradă. Sindicatele nu trebuiau să anunţe decât ziua şi locaţia mitingului, pentru că oamenii ar fi iesit singuri la proteste.

În România, guvernul a luat măsuri de austeritate fără precedent în vara anului trecut, iar multă lume se aştepta ca strada să întoarcă o decizie care fără îndoială e greu de acceptat.

Pe 31 mai 2010 a fost anunţată greva generală, însă protestul n-a mai avut loc. „Să vedeţi ce va fi în ziua când oamenii vor lua primul salariu tăiat”, explicau liderii sindicali cauzele eşecului lor.

A urmat un miting cu câteva zeci de mii de oameni, jumătate fiind aduşi de partidele de opoziţie. Totul s-a stins apoi rapid, iar sindicatele n-au mai reuşit acţiuni de amploare. Doar câteva pichetări amorţite.

Ultimul eşec sindical a fost acţiunea de săptămâna asta, pe Codul Muncii, intitulat pompos Codul Sclaviei. N-au fost mai mult de 8.000 de oameni. Un mare fas!

Sindicatele n-au forţă şi nici nu vor avea dacă nu se schimbă din temelii. Culmea, reforma a intrat în majoritatea instituţiilor, doar la sindicate nu s-a clintit nimic.

Oamenii nu mai au încredere în liderii lor sindicali, iar liderii sindicali aruncă pasivitatea pe umerii membrilor lor.

Aceiaşi lideri conduc de 20 de ani structurile centrale naţionale. Hossu, Petcu, Costin etc nu mai au credibilitate, pentru că la rândul lor au destule bube. Zilele trecute, presa a dezvăluit ascesiunea lui Marius Petcu de la simplu asistent medical, la lider Sanitas, apoi la şef CNSLR-Frăţia. Faptul că a urcat în ierarhie e ok, însă ceea ce surprinde e averea consistentă şi afacerile ciudate cărora domnul Petcu le-a prins gustul.

Când de la o simplă maşină ajungi la o vilă impunătoare, maşini de lux şi conturi grase nu ai cum să ieşi în faţa oamenilor tăi pentru a le vorbi de sărăcie. Mai ales când asupra ta planează suspiciuni de inhaitare cu banul public. Iar cazul Petcu nu e singular.

Cârdăşia cu partidele politice e iarăşi periculoasă. La Iaşi avem exemplul adjunctului de la Sanitas, Iulian Cozianu, care dimineaţă e consilier judeţean PSD, iar la prânz pichetează nervos Prefectura sau Casa de Asigurări.

E un alt element care ştirbeşte din credibilitatea liderilor sindicali.

Dar peste toate, e vorba de organizarea stufoasă a centralelor sindicale.

Să luăm exemplul sindicatelor din educaţie. De ce e nevoie de trei federaţii (Spiru Haret, FSLI şi FEN) în învăţământul preuniversitar? Plus că fiecare structură e membră a altei confederaţii.

Ca să aibă succes, sindicatele din România ar trebui să facă două lucruri. Să-şi schimbe liderii şi să se organizeze pe domenii. Când bugetarii sunt răspândiţi la Cartel Alfa, BNS şi CNSLR n-o să vedem în veci o grevă sănătoasă în instituţiile de stat.

Sindicatele ar trebui să se desprindă de politic, să-şi aleagă lideri nepătaţi şi să se organizeze. Apoi să le ceară oamenilor simpli să-i urmeze. Altfel, vom continua să vedem acţiuni leşinate, fără nici un impact. Iar puterea,  oricare ar fi ea, va sta linistita.

Diverse

Comentarii

10 comentarii to “De ce au eşuat sindicatele”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)