O tragedie care zdruncina unitatea USL: Un lider conservator ieşean cere demiterea conducerii RATP
Bogdan Abălaşi, unul dintre liderii locali ai Partidului Conservator, scrie pe blogul său, că în cazul conducerii RATP se impun măsuri radicale, respectiv plecarea din funcţii a şefilor regiei. Asta dupa accidentul de tramvai de luni soldat cu un mort si sapte raniti.
„În Iaşi, datorită incompetenţei conducătorilor regiei autonome de transport, s-ar putea să te trezeşti cu tramvaiul sau autobuzul peste tine, indiferent dacă eşti şofer sau simplu pieton. În ce măsură regia îşi asumă acest accident? Să fie oare vina numai a vatmanului? Cei care conduc regia de transport public şi au făcut inspecţia tehnică, ei pot dormi liniştiţi noaptea în vilele lor de milioane? (…) În tragicul accident produs luni vinovaţii trebuiesc aspru sancţionaţi. De aceea, ca cetăţean al oraşului, cer demiterea şi anchetarea întregii conducerii a regiei de transport”, afirmă Abălaşi.
Interesant, Abălaşi e unul dintre liderii locali ai PC, partid înfrăţit cu PSD în cadrul USL. Practic, e primul punct de vedere critic la adresa administraţiei Nichita venit din cadrul noii alianţe.
Simţind probabil că opinia sa nu va fi primita cu bucurie în cadrul USL, Abălaşi face câteva precizării chiar la începutul articolului său: „Chiar dacă în urma acestui articol unii mă vor acuza, cred că este de datoria mea să am o poziţie faţă de cele întâmplate, poziţie pe care mi-o asum în totalitate”.

Lider pe naiba. La negocierile de la Bucureşti, de la PC Iaşi, a fost Ciuho. Nici picior de Şalaru sau Abălaşi
De ce prezinti USL ca fiind o dictatura? Omul are o opinie si e liber sa si-o exprime! E normal sa se desfasoare o ancheta iar cei gasiti vinovati sa plateasca.
cine mai e si acest Abalasi sa ceara demiterea conducerii RATP? mai degraba si-ar cere singur demisia din PC.
Daca nu au iesit liderii cu o pozitie oficiala, asta nu inseamna ca nu avem o parere formata despre cele intamplate (ma refer la nivel de tineri, nu seniori).
Acesta nu e un caz singular, din pacate. Va reamintesc ca in urma cu cateva luni, un autobuz al aceleasi RATP a ramas fara frane, pe Primaverii (soferul a evitat un accident mai amplu intrand intr-un stalp de electricitate, care, parabusindu-se a avariat o masina parcata). Si se pare ca nu e singurul exemplu, intrucat, si-n Alexandru a avut loc un incident simalr cu un tramvai, ramas, de asemenea, fara frane…Rezultatul anchetelor incepute?? un secret pt noi toti, din pacate!!!
Evident ca asteptam demisia, dar cine ne aude pe noi, cei mai mici ???
Insa dle Ghetau, sa stii ca puncte de vedere liberale au fost, fie pe bloguri, fie pe retelele de socializare
Da , in acest caz trist cu urmari nefaste pentru o familie ieseana , conducerea RATP si viceprimarul Olteanu Romeo trebuie sa plece acasa!, fie prin demisie sau demitere. Urgent!
@Alexandra: te referi la liderii PNL, ca nu se intelege exact din acest post despre ce e vorba.
daca au existat puncte de vedere liberale pe tema asta e foarte bine, insa nu prea le-am zarit
ii rog pe toti cei care posteaza articole interesante pe bloguri (nu neaparat pe subiectul cu tramvaiul) sa-mi trimita linkul pentru a le insera in Jurnal de blogger!
PS: Resemnarea nu e o solutie. chestia cu cine ne aude pe noi cei mici ma enerveaza. stii fenomenul: picatura langa picatura formeaza oceanul!
Ce profesie are dl. Abalasi? in afara de contracte la CFR date de Solcanu, ce a mai reusit in viata?
Incearca sa castige capital politic pe o drama? (moderare jurnalvirtual)
@Dl. Florin Ghetau: intr`adevar, vorbeam despre liderii PNL De asemenea, va invit pe http://www.tnliasi.ro/ , unde veti gasi, in dreapta, o lista cu blog-urile catorva tineri liberali. Din pacate nu ale tuturor …de asemenea, un instrument identic exista si pe site-ul PNL Iasi ( http://www.pnliasi.ro/ )