Nichita: Nu voi da satisfacţie celor care cer demiterea conducerii RATP

Primarul Gheorghe Nichita nu îl demite pe directorul regiei locale de transport, Maricel Ghercă. „Nu voi da satisfacţie celor care solicită demiterea conducerii regiei. Vreau decizii juste, nu doar de dragul imaginii”, a spus Nichita.

Primarul Iaşiului a precizat că a dispus formarea unei comisii condusă de viceprimarul Romeo Olteanu, din care va face parte şi un reprezentant al CFR Iaşi, care să analizeze activitatea în cadrul regiei de transport.

„Departamentul pentru Siguranţa Circulaţiei din regie lucrează mai mult birocratic şi mai puţin operativ. Comisia va analiza modul în care se face verificarea mijloacelor de transport şi va stabili pregărirea întregului personal al unităţii. Vrem să vedem dacă există personal calificat la reparaţii şi ce surse de aprovizionare cu materiale şi piese de schimb există. De asemenea, vom analiza comportamentul vatmanilor în momentul în care opresc sau pornesc mijlocul de transport în staţie”, a afirmat primarul Iaşiului.

În plus, pentru Nichita, verdictul în cazul accidentului e clar: eroare umană.

„Concluzia e clară. Este o eroare umană. Testele arată calitatea vagoanelor elveţiene”, a declarat Nichita.

Administratie

Comentarii

11 comentarii to “Nichita: Nu voi da satisfacţie celor care cer demiterea conducerii RATP”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)