Încă 2 nedumeriri în ancheta cu tramvaiul ucigaş, după vizita la Iaşi a doi specialişti elveţieni

Doi specialişti elveţieni au venit la Iaşi, pentru a analiza starea tehnică a tramvaielor donate de autorităţile de la Berna.

Totul e minunat au spus elveţienii, după verificări atente a tuturor tramvaielor. Mai puţin unul: cel implicat în cumplitul accident din 21 martie.

Adică băieţii din Elveţia au bătut cale lungă la Iaşi, pentru a vedea cum sunt tramvaiele ieşene, dar fără a-l analiza pe cel care a produs accidentul. Nu e ciudat? Directorul Maricel Ghercă a spus că vagonul trebuie să rămână imobilizat pe durata anchetei şi că nu poate fi mişcat din loc. Perfect.

In cazul în care la verificări ar fi participat vreun personaj din comisia de anchetă, n-ar mai fi fost vreo problemă ca tramvaiul să fie urnit din loc. De ce nu s-a întâmplat asta?

E ca şi cum într-un bloc, într-un apartament are loc o explozie, după o acumulare de gaz, iar specialiştii vin să verifice instalaţia la vecini, fără să calce locul unde s-a produs deflagraţia. Nu e caraghios?

Am o doua nedumerire. De ce nimeni din comisia de anchetă n-a vrut să vadă pe viu ce fac si ce spun specialiştii elveţieni? Până la urmă, cum se face o anchetă? Părerea acestora nu contează? Atunci de ce au mai venit?

Administratie, Diverse

Comentarii

6 comentarii to “Încă 2 nedumeriri în ancheta cu tramvaiul ucigaş, după vizita la Iaşi a doi specialişti elveţieni”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)