Sorin Afloarei, ales la şefia studenţilor liberali ieşeni
Aseară la Teatrul Luceafărul a avut loc Conferinţa Teritorială a Organizaţiei Judeţene a Clubului Studenţesc Liberal. La lucrări au fost prezenţi 250 de studenţi liberali din judeţ, aceştia având de ales între doi candidaţi, Sorin Afloarei şi Răzvan Timofciuc.
În final a câştigat Sorin Afloarei, cu 145 de voturi, faţă de 65 câte a luat contracandidatul său.
„A fost o competiţie frumoasă, din care am învăţat amîndoi. Abia aştept să ne apucăm de treabă pentru a nu-i dezamăgi”, a declarat proaspătul preşedinte al Clubului Studenţesc Liberal Iaşi Sorin Afloarei.
La conferinţă au asistat mai mulţi liberali ieşeni, printre care Cristian Adomniţei, Mugur Cozmanciuc, Victor Chirilă, Marius Dangă şi Costel Alexe.

@ Florin
E puţin ciudată declaraţia aşa cum ai preluat-o… Nu vrei să o completezi cu pe cine nu vrea să dezamăgească, ca să aibă sens?:P
În rest, îi felicit pe amîndoi pentru o competiţie foarte frumoasă şi strînsă, deşi la numărul de voturi s-a văzut diferenţa:)