Senatorul Florin Constantinescu s-a înscris în bătălia internă din PSD pentru şefia CJ
Anunţ surpriză azi la sediul PSD Iaşi. Senatorul Florin Constantinescu şi-a anunţat chiar de ziua sa intrarea în cursa internă din partid pentru a fi desemnat candidat la şefia Consiliului Judeţean în alegerile de anul viitor.
„Am câştigat toate competiţiile şi în politică şi în economie. Lupta e lungă şi de durată”, a spus Constantinescu.
El a adăugat că dacă va ajunge şef la CJ vrea ca Suceava, Neamţul sau Clujul să fie invidioşi pe Iaşi.
Argumentul numărul unu al senatorului de Paşcani, totodată om de afaceri, este cel economic, Constantinescu afirmând că a creat locuri de muncă şi a atras fonduri europene dar şi fonduri private şi că la fel vrea să facă şi pentru judeţ.
„Sunt pregătit să mă lupt cu cei care spun că la Iaşi nu se pot aduce investiţii”, a precizat Florin Constantinescu.
Candidaturile PSD se pot depune până joi 21 aprilie, zi în care Biroul Permanent se va întruni pentru validare.
Cine de la PSD ar mai putea intra in cursa de la CJ
Ulterior, candidaţii intră în campanie electorală internă, urmând ca pe 9 iunie, conducerea PSD Iaşi să desemneze un singur om la primărie şi un altul la şefia CJ.
Meciul nu se termină pe 9 iunie, pentru că din acel moment candidaţii PSD vor intra în competiţie cu cei ai PNL şi PC, urmând ca desemnarea candidaţilor USL la primărie şi CJ să se faca în urma unor sondaje de opinie.
Surse din PSD Iaşi afirmă că pentru CJ ar mai putea concura în interiorul partidului actualul vice al CJ Constantin Adăscăliţei, directorul economic al primăriei Victorel Lupu şi deputatul Anghel Stanciu.
Aceleaşi surse mai spun că de la PNL, şeful filialei Relu Fenechiu şi-ar dori să candideze la CJ.

Decat Victorel Lupu omul pe care gigi il sustine, mai bine Constantinescu. nu-l cunosc, pt ca stau in Iasi, dar am auzit de el doar lucruri bune de la niste cunoscuti din pascani. ar trebui sa scape si de Ratoi ca treaba sa fie buna.
Ce cadou si-a facut senatorul !!!!!!!! La multi ani cu multe realizari printre care si sefia CJ.
Referitor la faptul ca din ce spune ,,Constantin” ca Victorel Lupu este sustinut de catre Gigi eu cred ca acest lucru nu este adevarat si daca ar fi eu cred ca la experienta lui Nichita in politica cred ca isi va da seama ca Victorel Lupu NU ARE NICI O SANSA in fata senatorului si o va spune public ca NICHITA IL SUSTINE pe FLORIN CONSTANTINESCU.
Mult succes tuturor in debarcarea (moderare jurnalvirtual) de SIMIRAD
Felictari pentru Florin Constantinescu , e o solutie buna , dar dupa parerea mea si cea a lui Victorel Lupu e o solutie nu buna ci foarte buna . Pai ia uitati ce CV are Victorel Lupu . A fost director economic la RATC , RAJAC , Directorul Finantelor Publice Judtene si Locale , Consilier Local in cateva mandate si Prefect . Numai in functia de prefect a reusit sa faca in 10 luni cat nu a reusit Tomaseschi si altii in ani . Priviti parcarea din fata Prefecturii care era jalnica , imediat ce a devenit prefect a reusit sa o modernizeze , a facut o bijuterie . Sunt convins ca daca mai ramane facea si intrarile si lateralele ca sa nu mai spun ca salubriza si interiorul prefecturii . Fie si numai acest lucru , demonstreaza ca Victorel Lupu e un om gospodar si in primul rand un om de caracter si de onoare plus un meserias al administratiei publice . Il sfatuiesc sa se inscrie in lupta aceasta , pana la urma toti candidatii enumerati de Florin pe ” susrse ” sunt mult mai buni decat orice liberal si au si cele mai multe sanse de a castiga competitia la anul . Mult succes si Dumnezeu sa ii ajute pe toti candidatii PSD !
Victorel Lupu , ar fi o solutie . Omul are experienta in administrarea banilor , are respect pentru bani . Imi place si cum vorbeste , e un tip rasat . Multa bafta domnule Lupu , mult curaj .
@Ghita, degeaba va chinuiti voi acolo la psd. postul va reveni liberalilor!
Faptul ca Senatorul PSD Florin Constantinescu si-a anuntat candidatura interna pentru sefia CJ Iasi alaturi de Presedintele PSD Iasi Gheorghe Nichita demonstreaza clar ca sprijina candidatul cu cele mai mari sanse . Ar fi un lucru minunat pentru noi iesenii ca un om care a participat activ la Bucuresti conceperea unor proiecte importante pentru judetul IASI sa preia sefia CJ Iasi.Ma bucur ca intr-o zi asa de frumoasa de florii sa avem asa o informatie.DUMNEZEU SA NE AJUTE SI PE NOI IESENII