De ce a fost prins Astărăstoae în sondajul PNL pentru primărie
Rectorul de la UMF reintră uşor-uşor în viaţa politică. Numele lui Vasile Astărăstoae e prins de liberali în sondajul pentru primărie, deşi acesta nu şi-a exprimat ferm intenţia de a candida în alegerile locale.
Astărăstoae are şanse mari să iasă primul în sondajul comandat de liberali, iar în cazul ăsta numele său va intra în sondajul mare, alături de Nichita (PSD) şi Ciuhodaru (PC).
Apariţia lui Astărăstoae pe lista posibililor pretendenţi la primărie complică lucrurile în privinţa alegerii candidatului USL, notorietatea, dar şi imaginea bună a rectorului UMF în Iaşi dându-i probabil suficiente emoţii actualului primar PSD Gheorghe Nichita.
Ieri, Astărăstoae a făcut o afirmaţie interesantă, lansând pentru prima dată ipoteza că ar putea să nu mai candideze la un nou mandat de rector la UMF. Ba mai mult, el nu exclude reîntoarcerea sa în politică.
„Deocamdată, nu am luat această decizie (cea referitoare la candidatura la inca un mandat de rector – n.a.), încât este prematur. Sunt suficiente cadre didactice care pot candida pentru funcţia de rector. Încă nu am luat o decizie, s-ar putea să mă reîntorc în viaţa politică şi atunci ar fi o incompatibilitate”, a declarat pentru TeleM rectorul UMF, Vasile Astărăstoae.
Pe de altă parte, dacă într-adevăr îşi doreşte primăria, Astărăstoae ar putea candida şi ca independent la locale, împotriva lui Nichita de la USL.
Aceasta pare să fie ameninţarea lui Fenechiu către Nichita, după ce liderul PSD arata ca joaca şi el dur, cerând insistent ambele posturi (primărie şi CJ) pentru social-democraţi.

daca PNL face mutarea asta isi mai spala din pacate. dar cum va mai face afaceri Fene ca el e legat ombilical de Gigi…
Astarastoae il snopeste pe Nichita in alegeri. iar daca va candida ca independent sansele sale sunt chiar mai mari. in cazul asta Nichita e terminat. doar la CJ sa aiba ceva sperante.
foarte interesanta teoria cu candidatura lui astarastoaie. si eu cred ca nu a fost inclus aiurea in sondajul PNL. tb sa fie ceva la mijloc.
de ce insa rectorul umefe nu iese la rampa, sa spuna cu gura lui, da ma bat pentru primarie_?
ce e asa mare scofala candidatura lui astara]. il bate gigi. dar nu cred ca va candida dom rector/
Putem comenta fara patima ?Ma refer la pdl-isti , abonati la acest blog si unde din pacate arunca numai cu vitriol . Cine e Astarastoaiei si ce rezultte a avut el in politica ? A fost UFD-idt si impreuns cu Plesu se faceau de ras la fiecare sedinta din CJ . Nu mai vorbesc de modul cum organiza conferinte la hotel Orizont pe banii de la Aeroport unde comsndorul Gheorghica membru ls UFD a facut un jaf colosal …..