Cum sunt manipulaţi pedeliştii înainte de congresul de mâine
Două sondaje date publicităţii la interval de doar câteva zile au rezultate care se bat cap în cap. E vorba de preferinţele în interiorul PDL faţă de candidaţii la şefia partidului.
Un sondaj CURS realizat pentru Institutul de Studii Populare, controlat de Valeriu Stoica arată că Emil Boc e preferat de simpatizanţii PDL pentru şefia partidului (57 la sută), în detrimentul lui Vasile Blaga (34 la sută) şi Theodor Paleologu (5 la sută).
Zilele trecute, un alt sondaj, realizat de CSOP, arăta cu totul altfel. Mai exact, Blaga era preferatul a 44 la sută dintre pedelişti, în timp ce Boc avea un scor de numai 36 la sută.
Sondajul apărut azi nu e întâmplător şi apare cu mai puţin de 24 de ore înaintea congresului, semn ca lupta e deschisa si e loc de surprize.
Totusi, analiştii îl indică favorit pe Boc la congres, însă mulţi spun că victoria nu va fi una foarte clară.
Importante vor fi discursurile celor doi contracandidaţi, dar la fel de interesant va fi şi ceea ce va spune preşedintele Traian Băsescu, aşteptat la congresul de mâine.

Cine or fi delegatii ieseni ? e lista secreta?!
S-a publicat zilele trecute într-un cotidian ieşean:
http://www.bzi.ro/vezi-lista-delegatilor-pd-l-iasi-prezenti-la-congresul-partidului-219812