Mişcări interesante la PSD. Victorel Lupu, susţinut de Nichita pentru CJ. E suficient? Care sunt atuurile senatorului Constantinescu

Meci aprins în aceste zile în interiorul PSD Iaşi. Doi candidaţi se bat în filială pentru a prinde nominalizarea la şefia CJ Iaşi: Victorel Lupu şi Florin Constantinescu. Cel de-al treilea, Cătălin Bulgariu, e doar iepuraşul aruncat pentru a colora disputa dintre cei doi.

Armele folosite de Lupu şi Constantinescu sunt diferite. Victorel Lupu mizează exclusiv pe sprijinul lui Nichita, dar nu e de ajuns. Lupu nu iese în public, n-are nimic de spus, pentru că războiul nu e neapărat al său, ci al şefului de filială.

Nichita vrea ca la CJ să ajungă omul care nu-i iese de cuvânt. Adică Lupu. Şi-a dorit întotdeauna alături personaje care să nu mişte în front. Când Adăscăliţei a ridicat tonul în alegerile pentru şefia PSD Iaşi, Nichita şi apropiaţii au pus tunurile pe adjunctul CJ. Iar relaţiile între cei doi nu s-au îmbunătăţit de atunci.

Ca o paranteză, aţi văzut în ultimele zile ca actualul primar să sară în sprijinul lui Adăscăliţei în scandalul interceptărilor de la CJ? Pentru Nichita, scandalul nu există. E drept că şeful social-democrat nu ştie ce e în dosarul DNA al vicelui cejist, însă ca lider de organizaţie ar fi trebuit să aibă o reacţie.

Revenind la meciul din PSD Iaşi pentru CJ, bătălia e mult mai interesantă decât pare la prima vedere.

Surse din filială afirmă că Florin Constantinescu ar avea sprijinul important al mai multor personaje pesediste de la centru. Unele dintre acestea ar putea veni în perioada următoare la Iaşi, pentru a-l susţine deschis pe senatorul de Paşcani.

Ba mai mult, pe la colţuri se spune că Florin Constantinescu ar fi agreat inclusiv de Victor Ponta, care n-a uitat modul în care a jucat Nichita la congresul PSD, când l-a susţinut pe perdantul Geoană.

Interesant, până şi modul de desemnare al candidatului PSD Iaşi pentru CJ e văzut diferit în filială. În timp ce Nichita vrea să adune 180 de oameni din organizaţie pentru a decide candidatul, Constantinescu spune că e cazul să se facă un sondaj pentru a stabili cine e mai tare în procente.

Nichita poate influenţa filiala, însă la rândul său, centrul poate dispune, acolo unde apar conflicte, să se facă sondaje de opinie.

E clar că Florin Constantinescu nu a intrat în bătălie fără un spate puternic. Mai ales că senatorul de Paşcani a ştiut de la început că nu e agreat de Nichita (amintiţi-vă declaraţiile pro-Răţoi ale şefului PSD Iaşi).

În ciuda sprijinului pe faţă al lui Nichita pentru Lupu (furia lui Nichita de azi in cazul cubuletelor imprastiate prin targ de Constantinescu e elocventa), aş risca un pariu: Victorel Lupu nu va fi candidatul USL la Consiliul Judeţean.

Politica

Comentarii

23 comentarii to “Mişcări interesante la PSD. Victorel Lupu, susţinut de Nichita pentru CJ. E suficient? Care sunt atuurile senatorului Constantinescu”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)