Constantinescu (PSD): N-am vorbit cu Nichita după ce a dat comunicatul, însă mesajul său mă surprinde
Senatorul PSD Florin Constantinescu îşi continuă ofensiva pentru desemnarea ca şi candidat al partidului pentru şefia CJ Iaşi.
El a spus azi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Iaşi, că e surprins că PDL n-a înţeles mesajul de pe cutia cu naftalină împărţită în oraş, adăugând că a constatat că nici în filiala locală a PSD acţiunea sa n-a fost înţeleasă.
„Poate n-au văzut cutia. N-am vorbit de vineri cu Nichita, însă mesajul său mă surprinde. Am avut o discuţie cu el, în urmă cu două săptămâni, când a apărut informaţia că aş distribui materiale în oraş. Dar în ultimele zile nu m-a sunat”, a afirmat Florin Constantinescu.
Senatorul de Paşcani susţine că decizia desemnării candidatului PSD la CJ trebuie luată în urma unor măsurători, motivând că „persoana desemnată va intra apoi în competiţie cu reprezentantul ACD”.
„Fără sondaj putem greşi, iar PSD riscă să rămână fără candidat la CJ”, a argumentat Constatinescu.
El a adăugat că întreaga sa campanie „anti-molii” e o invitaţie la dezbatere publică, susţinând totodată că din această acţiune trebuie să reiasă priorităţile cetăţenilor, pentru întocmirea ulterioară a programului.
„Nu pot face un program fără să-i consult pe oameni”, a spus senatorul PSD.
El a recunoscut că în perioada următoare vor veni la Iaşi unii lideri de la centru pentru a-l susţine în campanie, fără însă a preciza despre cine e vorba.
Surse din PSD Iaşi au declarat pentru jurnalvirtual că declaraţiile lui Nichita din comunicatul de vineri au iritat mai mulţi lideri naţionali ai partidului.
„Inclusiv Ponta ştie de situaţia de la Iaşi şi a fost surprins de reacţia şefului PSD Iaşi”, au precizat aceleaşi surse.
Filiala ieşeană a PSD pare în aceste zile în fierbere, mulţi reprezentanţi ai organizaţiei, inclusiv primari din judeţ, fiind consternaţi de turnura evenimentelor.
Dovadă şi reacţia de azi a deputatului PSD Anghel Stanciu. Extrem de prudent în declaraţii, Stanciu a spus că se abţine să comenteze o situaţie care ar trebui analizată de comisia din PSD Iaşi care se ocupă cu organizarea alegerilor.
Totuşi, Stanciu a afirmat că Nichita nu ar trebui să dea semnale în campanie în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi.

e pt prima data cand se dovedeste cu Nichita nu mai stapaneste filiala. cand semeni vant culegi furtuna. se simte aer proaspt de libertate la psd iasi…
Eu v-am spus mereu : ce cauta un PD-ist cu o gasca asemeni lui, evadati din PD, sa conduca niste comunisti destoinici si cu principii solide ? Pe ei, pe mama lor !