Nichita îl altoieşte din nou pe senatorul PSD Florin Constantinescu: A fost naiv şi a greşit
Şeful PSD Iaşi Gheorghe Nichita continuă să spună sus şi tare că senatorul social-democrat Florin Constantinescu a greşit cu acţiunea de promovare în Iaşi, întrucât s-a folosit de numele său, fără a-l consulta.
„Şi Victorel Lupu a scos un material, dar m-a consultat. În materialele lui Constantinescu împărţite în oraş era sigla partidului, plus că se folosea şi de imaginea mea, fără să dau un aviz”, a reproşat Nichita.
Liderul PSD Iaşi afirmă că mesajul folosit de Florin Constantinescu pe cutiile „buclucaşe” pot fi interpretate ca un atac împotriva partidului şi a sa, întrucât nu e clar la care proiecte scoase de la naftalină se referă reprezentantul PSD.
„Nu ştii la care proiecte se referă, la cele ale primăriei sale ale CJ. A fost naiv şi a greşit”, susţine Nichita.
El a precizat că nu e scandal în PSD Iaşi şi că nu e cazul ca din ţânţar să fie făcut armăsar.
Totuşi, indirect, Nichita l-a atacat şi pe europarlamentarul Cătălin Ivan, care duminică a lăudat iniţiativa senatorului PSD de Paşcani.
„Dacă alţii încearcă să se poziţioneze anti-Nichita pentru viitorul lor politic, e treaba lor. Eu sunt matur politic”, a spus Gheorghe Nichita.

Ivan nu are nici un merit ca este europarlamentar si ia 15000 de euro / luna . Toate meritile sunt ale lui Nichita , el s-a batut pentru ca individul asta sa fie pus pe loc eligibil Asta , povara recunostintei … Ba Ivane , pun pariu ca viitorul tau politic va fi la …lada de gunoi . Au mai fost cazuri de pezevenchi din astia Abalasei tot de la PSD , Grigore de la PNTCD la PLD – PDL , Hogea de la PRM – PNG – PC si lista poate continua . Cine sunt astia acuma in politica ? Neica nimeni ! Asa o sa ajungi si matale Catalin Ivan , dar ce e mai grav e ca ii tragi in prapastie si pe cei de la tineret , Balaniscu , Cojocaru , Macovei si alti puradei din astia !
Eu am auzit ca a fost sustinut de Banicioiu si de TSD si ca Nichita voia sa puna pe altcineva. Nu i-au iesit socotelile si acum se lauda cu Ivan. Incurcate sunt caile politicii. O fi uitat Gigi cum l-a facut PSD-ul primar dintr-un anonim consilier local? Cand iei 1 la suta nu se cheama ca te stie cineva.
Ghita, asa ti-a transmis NIKY Dorohoi din tribuna stadionului din Brasov unde a plecat cu taraful personal de directorasi pupincuristi ? A inceput week-end-ul de miercuri ! Dragi PSD-isti, cu PD-istii se duce de rapa partidul…
un mare tupeist Nichita! el crede ca daca ameninta in stanga si-n dreapta ca daca nu iese Lupu la CJ atunci va lasa postul lui Fenechiu ii merge. la centru in PSD sunt baieri inteligenti care nu pun botul la amenintarile primarului de iasi
Ivan nu a castigat nici o lupta politica de unul singur.Daca se crede asa de bun si abil sa candideze pe un colegiu din Iasi in 2012.preferabil Dacia-Alexandru unde are si cabinetul
Nu cred ca ar trebui asociat balaniscu cu ivan.la urma urmei pasarea pe limba ei piere.bogdan este un tip destept, altruist si ajuns prin forte proprii in politica mare.el a luat singurele masuri in psd municip. care au avut un feed-back pozitiv de la electori, ca sa nu mai mentionam de faptul ca a castigat de unul singur campania lui ciuho in 2008.
Cred ca partea esentiala in toata povestea asta se bazeaza pe nevoile organizatiei PSD.Liderul momentului ramane Gh. Nichita.
Ivan , o stie tot targul e neica nimeni . Sa puna pe masa CV-ul sau sa vedem si noi ce experienta are , unde a lucrat , unde a profesat , a condus macar o scara de bloc la viata lui ? Sa nu uite ca Nichita l-a proptit presedinte la TSD Iasi ( poate ne povesteste Bogdan Abalasei cum … ) si apoi vice pe tara cand avea piciorul rupt . Cind si unde l-a sustinut Banicioiu ? Daca nu era Nichita sa intervina la Geoana , baiatul asta de mingi era si acum consilier judetean . Are dreptate Ghita , echipa de la tineret a fost implicata ( impotriva vointei ei , dupa cum se barfeste prin oras ) de catre Ivan in campanie pro un candidat .Anonimul are dreptate , sunt tare curios cam cate voturi va lua Ivan daca va candida singur intr-un colegiu . Si inca o intrebare , cati bani ai dat Ivane pe cele 12 tone de mere , pe care l-ai pus in cuburi asa cum pune acum senatorul naftalina ?
Am urmarit emisiunea lui Florin de la TELE M , unde l-a avut invitat pe celalat Florin , senatorul de Pascani .
Este a nu stiu cata emisiune cu acest invitat , dar draga Florine , daca ceilalti doi competitori nu apar la TELEM , asta nu inseamna ca sunt anonimi si nu isi fac campanie in judet sau pe la alte posturi concurente . Ce s-a desprins dupa emisiunea asta ? E foarte clar , senatorul a simtit ca nu are sanse sa fie votat in consiliul judetean PSD si incearca sa schimbe regulile in timpul jocului , adica sa forteze un sondaj de opinie . Printre randuri a spus ca in judet sunt miscari in acest sens , adica se fac …sondaje , probabil platite de dumnealui si la conferinta va asigur ca va veni cu ele pe masa si va invoca aceste date . Mai punem si atragerea lui Ivan care probabil i-a promis el sprijinul organizatiei de tineret si al sau personal , adica va interveni el la …centru ! Bai fratilor , asta se cheama sfidarea organizatiei , luare de prosti a 200 de oameni alesi in aceasta structura de decizie . Parerea mea e ca senatorul respectiv isi cheltuie banii de poamana , notorietatea sa oricum e modesta , notorietatea nu se castiga in 2 , 3 saptamani cu crearea de 3 ,4 evenimente . Notorietatea se castiga in ani de munca , prin seriozitate , profesionalism si daruire pentru judet . Il intreb pe senator , daca la Vanatori se face un sondaj real , e sigur ca cei din Crivesti vor opta pentru el ? Sa mai reflecteze , noaptea e un sfetnic bun !
@Mariane, unde e Victoras in campania asta din PSD? sta pitit dupa fusta lui Gigi, care ii pregateste pt maine o dezbatere cu aeroportul. singur nu face nici o branza. il haleste Fenechiu de viu daca se califica in finala USL.
pesedist nihilist ce esti, iti place sa lingi pe ivan si pe senatorul pack-nilor in popou?ce tot ii dati atata cu ivan si tineretul?din cate stiu ivan nu are alta functie decat cea de europarlamentar in curs de innavutire.
sa ne vedem in 3 luni
pentru Marian : Imi aduc aminte de alegerile de la organizatia municipala de tineret PSD din anul 2006. Eram pe atunci presedintele TSD din judetul Iasi. Au candidat Catalin Ivan si Marius Ostaficiuc. Vreau sa iti spun Marian ca a fost o lupta foarte stransa. Campanie electorala in toata regula. Sedii de campanie ale celor doi candidati, banere, afise, programe electorale, etc… Era implicat tot partidul in acele alegeri. Daca imi aduc bine aminte am numarat voturile cred ca mai bine de 2 ore impreuna cu domnul Gheorghe Nichita, pe atunci primvicepresedinte al PSD Iasi, Victor Ponta, Daciana Sarbu, Nicu Baniciou si Doru Tompea. A castigat meritat Catalin Ivan cu scorul de 179 la 178. Au fost 3 sau 4 buletine de vot nule. Pot spune despre Catalin Ivan ca a fost un membru de partid ambitios, la fel ca si Marius Ostaficiuc. Amandoi au evoluat politic si isi merita pozitiile de reprezentare actuale din PSD. Sunt sigur ca au un cuvant greu de spus in PSD.
Dom ule Abalasei , ni am crezut ca ai sa ajungi sa il lauzi pe Ivan dup ce te- a mazilit de la conducerea TSD Iasi . Colegul dvs. de scoala si prieten in acelasi timp Bogdan Baghiu , are aceeasi parere ?
Ce dulce pupati voi fundurile pesediste… Poate isi aduce aminte Ivan cum ii sponsoriza campaniile Nichita cu sprijinul firmelor care aveau contracte cu primaria. Imi e si greata de aparenta verticalitate a astora, Ivan si-a obtinut pozitiile politice cu multa ambitie insa ar fi fost zero daca nu avea sprijinul financiar al G7. Niciodata insa finantele si nici DIICOT-ul nu au verificat donatiile sau sponsorizarile facute de catre firmele primariei sau firmele care lucreaza cu primaria. S-au scurs spagi imense fiind spalate cu acte bine ticluite, asa ca Ivan nu e un exemplu demn ci o constructie curat murdara exact pe stilul pesedeilor. Si nu e singurul, nici tu Abalasi si nici Ostaficiuc nu sunteti in necunostinta de cauza, de aceea in Iasi PSD-ul nu a facut nimic niciodata. Macar senatorul Constantinescu e pe banii lui nu sugativa de banii publici ai iesenilor.
12 tone de mere sunt ieftine 12 mii lei + transport la en-gros.
mai nene… te-a deranjat incompetenta consilierilor lui Nichita?…
tare imi pare ca esti un fan declarat al sefului tau (nu dau nume)
cand te afli in procesul exercitarii meseriei tale, ia aminte sa nu se aseze pe capul tau! ar fi groaznic de hilar!!!
Mihnea , esti fan Constantinescu ? Deci nu pricep in ruptul capului cum poti sustine un individ sprijinit de Asimionesei si gasca de santajisti de la bzi ? E pe banii lui ? O fi , dar cand esti combinat cu al de Asimionesei nu prea da bine .
Intradevar , Constantinescu si Asiminionesei si -au dat mana si au distrus o buna pzrte din industria pascaniului . Nu putem sa nu remarcam si prezenta lui Ivan la aniversarea BZI . Mai Ivane si ceilalti utc- isti din jurul tau , cand stii ca atatia primari si fruntasi PSD- isti sunt facuti de ani de zile albie de porci de nemernicii astia , tu jocurile cui faci ?Stie Ponta ce poama esti ?
@Ghita si Obreja: sa va fie rusine. asa intelegeti voi sa faceti campanie in interiorul partidului nostru? dupa ce trece campania asta, ce veti face cu senatorul de PAscani? il veti da afara? daca prin absurd senatorul ar fi amic cu bzi de ce ati tacut chitic pana acum? Lupu nu are nici un argument si il ajutati voi cu laturi turnate in capul adversarului sau. e rusinos toata mascarada a asta a voastra!
Mai adevaratule , de ce nu a fost Constantinescu la intalnirea dezbatere pe tema aeroportului , initiata in interiorul PSD ? Unde era si gascuta lui Ivan ? Baieti , va e teama sa dati ochii cu membrii sau mai bine va simtiti la crasma cu Asimionesei decat la dezbateri alaturi de fraierii ce fug si va aduc voturi ?
am fost in sala la deybaterea cu aeroportul a PSD, dar o actiune mai plictisitoare ca asta n-am mai trait de mult. Victorel Lupu e atat de plictisitor, ca il bate si Cozmanciuc de la PNL.
iar faza cu premiile date la sfarsit, adica machete cu avioane si zboruri cu „pluta” deasupra orasului a fost penibila. comparati stimati membri PSD actiunea asta cu cea a lui Constantinescu si naftalina!
apropo de dezbaterea PSD de azi. nichita s-a laudat de parca ar marele manager al lumii, ca el a facut la primarie si a dres, iar simirad n-a facut nimic.
intrebare? ce a facut nichita? a facut doar imprumuturi costisitoare pt oras. el spune ca nu le platesc cetatenii, ca nu a marit taxele. dar cine le va plati dle primar? veti scoate bani din buzunarul dvs? bugetul orasului al cui e? nu mai vorbiti prostii ca iesenii s-au desteptat si stiu ce-i aia un primar competent!