Alegerea primarilor din primul tur ar putea schimba strategia USL la locale

Dacă alegerile pentru primari s-ar fi desfăşurat în două tururi de scrutin, USL ar fi fost avantajată. PSD, PNL şi PC aveau posibilitatea ca în turul doi să sprijine candidatul cel mai bine plasat, între cei trei, caz în care ar fi putut bloca PDL mai peste tot. Protocolul, în forma actuală a USL, prevede candidaturi comune doar în municipiile reşedinţă şi la şefia Consiliilor Judeţene.

În oraşele mici şi în comune, fiecare partid poate pune propriul candidat, lucru ce va duce la bătălii crâncene între competitorii PSD, PNL şi PC.

Imaginaţi-vă doar ce va fi la Paşcani, acolo unde PSD şi PNL se duşmănesc de ani buni, iar pentru primărie cele două partide se vor bate cu toate armele pentru a câştiga municipiul.

Apariţia legii cu alegeri la primărie într-un singur tur ascute şi mai tare lupta între partidele din USL, în principal între PSD şi PNL.

Dacă în oraşele mari votul e mai degrabă unul politic, la ţară, oamenii aleg omul şi mai puţin partidul. Dacă Popescu e considerat gospodar şi cinstit, atunci va avea şanse să iasă primar indiferent daca merge cu USL, PDL sau independent.

Noua lege va duce la animozităţi între PSD şi PNL, pentru că nu mai există şansa unui tur în doi. E greu de crezut că pesedistul şi liberalul din comuna X se vor avea ca fraţii, doar pentru ca acolo să câştige un om al USL.

Nu întâmplător, Victor Ponta a lansat aseară ipoteza ca USL să aibă candidaţi comuni pănâ în ultimul cătun, pentru că există pericolul dinamitării alianţei. Problema e cum se vor stabili candidaţii şi care va fi raportul între PSD şi PNL. La Miroslava spre exemplu, unde primarul e pedelist, cine ar pune candidatul, PSD sau PNL? Iaşul poate fi considerat un judeţ inca simplu pentru USL, pentru că PSD şi PNL au nr egal de primari, dar ce se va întâmpla acolo unde raportul e net în favoarea unuia dintre partide?

Pentru USL există riscul apariţiei contracandidaţilor independenţi, adică a celor din alianţă nemulţumiţi că pierd nominalizarea la primărie.

Alegerile locale vor reprezenta un test dificil pentru USL, pe fondul nemulţumirilor de tot felul care se vor ivi în teritoriu.

Dacă disensiunile între cele două partide mari, PSD şi PNL vor depăşi limita unei competiţii politice fireşti chiar şi pentru o alianţă politică, scorul USL ar putea fi neasteptat de mic pentru cei care prevad o victorie lejera, cu peste 60 la suta.

Politica

Comentarii

8 comentarii to “Alegerea primarilor din primul tur ar putea schimba strategia USL la locale”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)