Spînu aşteaptă verdictul centrului. „Vrem să ştim odată dacă alegerile de la municipiu sunt validate sau se repetă”, afirmă pedelistul
Comisia de Etică şi Litigii a PDL de la nivel naţional întârzie să dea verdictul în cazul alegerilor de la filiala municipală a PDL Iaşi. Scrutinul a fost câştigat de Marius Spînu la doar 7 voturi diferenţă, dar au contestate de Daniel Oajdea.
Spînu spune că toate documentele privind alegerile de la municipala PDL Iaşi se află pe masa membrilor Comisiei de la Bucureşti, dar că nu s-a luat încă o decizie.
„Le-am trimis toate actele, la care am ataşat inclusiv punctul meu de vedere. Dacă mai au nevoie de documente, le putem furniza oricând. Lucrurile trebuie să se clarifice rapid, pentru că e nevoie de o conducere legitimă la Iaşi”, a afirmat Spînu.
El recunoaşte că e greu să lucrezi în condiţii de incertitudine, sperând totodată ca verdictul să fie dat în cel mai scurt timp.
„Să ne spună, ori e albă, ori neagră, adică fie noi alegeri, fie le validează pe cele făcute deja”, a precizat Spînu.
Întârzierea unei decizii la filiala municipală complică lucrurile şi la organizatia judeţeană, unde alegerile au fost deja amânate în câteva rânduri.
