Exerciţiu de imaginaţie: Cum va arăta România cu Băsescu preşedinte şi Ponta premier

Până la alegeri mai este puţin peste un an, iar din acel moment va fi ori laie, ori bălaie. Ziare.com scrie că există în jur de 50% şanse ca să ne trezim, odată cu preşedintele Traian Băsescu, în faţa faptului împlinit că Victor Ponta este, vrem, nu vrem, premier.

S-ar putea ca spectacolul sinistru oferit de cuplul Traian Băsescu – Călin Popescu Tăriceanu, după ieşirea PD de la guvernare, să îl păstram în memorie ca o simplă joacă.

Pe scurt, nu exista vreun scenariu mai negru şi mai terifiant pentru Traian Băsescu decât posibilitatea de a-l avea premier pe Victor Ponta.(…) Spectacolul care va ieşi zilnic, dacă nu cumva cu o frecvenţă mai mare, în urma ciocnirilor instituţionale dintre Ponta şi Băsescu, merită toţi banii incă de pe acum. Evoluţia acestei relaţii cred că este previzibilă: se va ajunge rapid ori la suspendarea preşedintelui, ori la demisia de onoare a acestuia, ori la o criză politică şi socială infinit mai gravă şi mai adâncă decât cea din prezent, se mai arată în comentariul de pe Ziare.com.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)