Şeful naţional al PC: Propaganda lui Fenechiu pentru Nichita i-a decredibilizat pe amândoi. Ciuhodaru e primul în sondaje

Preşedintele PC, Daniel Constantin, l-a criticat pe liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, care a spus ieri că nu e obligatoriu ca primii clasaţi în sondajele USL pentru primării şi CJ-uri să fie desemnaţi în mod oficial şi candidaţi.

Liderul conservator i-a transmis liberalului că ”ar fi bine să tacă dacă mai doreşte binele USL’‘.
”Fenechiu vorbeşte numai prostii. Sondajele efectuate la Iaşi arată că oamenii nu mai doresc stilul învechit de a face politică pe care l-a practicat în ultimul timp. Propaganda, pe care i-a făcut-o în ultimele două luni lui Nichita, i-a decredibilizat pe amândoi în ochii electoratului”, a spus Daniel Constantin.
El susţine că Tudor Ciuhodaru este pe primul loc în toate sondajele atât la primărie, cât şi consiliul judeţean, şi spulberă orice contracandidat.
”Asta doresc ieşenii şi avem datoria să le răspundem aşteptărilor. De altfel, aşa spune şi protocolul USL, pe care domnul Fenechiu ar trebui să-l recitească mai cu atenţie. De ceva timp am atras atenţia că anumiţi lideri judeţeni ar trebui să se oprească din declaraţii care vizează interesul personal, în detrimentul obiectivului USL”, a afirmat Daniel Constantin.

”Nu se pune problema unei candidaturi independente, aşa cum sugera Relu Fenechiu”, a mai spus Daniel Constantin.

Politica

Comentarii

8 comentarii to “Şeful naţional al PC: Propaganda lui Fenechiu pentru Nichita i-a decredibilizat pe amândoi. Ciuhodaru e primul în sondaje”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)