Ştiri pe scurt

CSMS Iaşi a câştigat azi meciul din deplasare cu Delta Tulcea, scor 2-1. Victoria e importantă, cu atât mai mult cu cât echipa tulceană reprezintă una dintre rivalele la promovare. Iaşul ocupă locul opt după două etape. La meci era aşteptat şi Ionuţ Popa, fostul antrenor al Iaşului, debarcat recent de pe banca echipei CS Mioveni.

Scandal la Palas. 50 de muncitori chinezi au protestat azi după-amiază în incinta şantierului, cerând lefuri mai mari. A fost necesară intervenţia agenţilor de pază de la Palas, iar mai apoi a jandarmilor. S-au folosit spray-uri lacrimogene, doi muncitori chinezi necesitând îngrijiri medicale.

De luni, postul B1TV intră cu noua grilă. Robert Turcescu şi Ion Cristoiu vor avea emisiuni separate. Primul de la ora 19.30, iar cel de.al doilea de la ora 21.00. Jurnalul de la ora 20.00 a fost mutat două ore mai devreme.

Primul semnal al ruperii USL l-a dat azi Crin Antonescu la Şcoala de vară a liberalilor de la Mamaia. El a spus că PSD şi PNL vor merge separat din 2016, misiunea USL până atunci fiind „desfiinţarea PDL”.

Diverse

Comentarii

Un comentariu to “Ştiri pe scurt”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)