Cine va fi noul şef la PDL Iaşi?

După o săptămână nebună, cu acuze grele, PDL Iaşi rămâne de izbelişte. Şi aşa filiala avea conducere interimară, însă acum, după demisia Mihaelei Popa, situaţia e şi mai complicată. Mai ales că vin alegerile din organizaţie.

Prin mutările făcute, atât Dumitru Oprea cât şi Mihaela Popa au forţat centrul să ia rapid o decizie. Albă sau neagră. Mănuşa a fost aruncată în urmă cu o lună de Oprea, care şi-a anunţat retragerea din toate funcţiile politice. Totodată, el a anunţat că nu mai candidează din partea PDL Iaşi la primărie.

Faptul că ulterior, el a revenit, spunând că va candida şi la şefia filialei, dar şi la primărie (în orice condiţii!) arată că altul era scopul lui Oprea. acela de a forţa centrul să ia în sfârşit o decizie în privinţa Iaşului.

Azi, Mihaela Popa a turnat gaz peste focul încins din filială, anunţându-şi retragerea din fruntea organizaţiei.

Conducerea centrală a PDL nu mai poate evita de această dată să ia taurul de coarne. Probabil, săptămâna viitoare, liderii naţionali vor decide cine va fi uns în fruntea organizaţiei.

Există şi posibilitatea ca Bucureştiul să-i ceară în continuare Mihaelei Popa să accepte rămânerea la butoane până la organizarea de noi alegeri. Greu de crezut că scenariul va fi aplicat, pentru că, totul ar deveni un joc de copii nepricepuţi în ale politicii.

Cartoful fierbinte e aşadar în mâna centrului. Cel care va fi desemnat interimar are toate şansele apoi să fie ales la conferinţa judeţeană de la finele lunii septembrie.  Cine e acesta vom afla chiar zilele următoare!

Politica

Comentarii

10 comentarii to “Cine va fi noul şef la PDL Iaşi?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)